Conferință: Preotesele din Protoieria Vălenii de Munte se întâlnesc cu Pr. Gheorghe Holbea și Pr. Nicolae Tănase

Preotesele din Protoieria Vălenii de Munte sunt invitate în ziua de 1 martie 2024 la o conferință susținută de Părintele Conferențiar Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și de Părintele Nicolae Tănase, neobositul paroh din Valea Plopului, județul Prahova, care ajută sute de copii orfani, femei în criză de sarcină și victime ale violenței domestice.

Conferința se încadrează în tematica Anului omagial 2024 în Patriarhia Română și are și un aspect practic. Titlul ei este: „Inițiative de voluntariat în îngrijirea bolnavilor: Mobilizarea comunității pentru ajutor și compasiune”.

Conferința reprezintă prima inițiativă de acest fel din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte și are ca scop evidențierea jertfei, răbdării și importanței preotesei în viața preotului și a comunității parohiale, transmit reprezentanții protoieriei.

Părintele Nicolae Tănase și-a început misiunea pro-viață în anii 1990 implicând comunitatea. Cu timpul, în așezământul social pe care l-a înființat la Valea Plopului – Valea Screzii, a fost integrat și un cămin pentru îngrijirea vârstnicilor singuri și bolnavi.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente