Conferință preoțească la Durău: IPS Teofan și PS Emilian Lovișteanul s-au întâlnit cu familiile de preoți din trei protopopiate

La Centrul Cultural-Pastoral Sfântul Daniil Sihastrul de la Durău, în perioada 7 – 9 mai 2017, a avut loc cea de-a doua întâlnire a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu preoți și preotese din Arhiepiscopia Iașilor.

Evenimentul se înscrie în seria conferințelor preoțești din anul 2017, puse sub genericul Familia preotului – mărturie de viață creștină în lumea de azi, informează doxologia.ro.

Aceste întâlniri, organizate de Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Eparhiei, coordonat de părintele consilier Arhim. Nicodim Petre, au debutat la data de 1 mai și se vor încheia la începutul lunii septembrie.

Întrunirea a reunit familii de preoți din protopopiatele Piatra Neamț, Hârlău și Târgu Neamț. Participanții s-au rugat împreună cu Părintele Mitropolit, dar și cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în cadrul celor două Sfinte Liturghii oficiate pe durata conferințelor.

În deschiderea lucrărilor, IPS Teofan a vorbit despre mărturisirea credinței în lumea contemporană.

Să ne amintim mai mult despre mărturisitori, să le citim cărțile și să găsim puncte de legătură între ceea ce au trăit ei atunci și ceea ce trăim noi astăzi, a îndemnat Mitropolitul Moldovei.

În continuare, PS Emilian Lovișteanul a susținut conferința Familia creștină și familia preotului în special.

Familia preotului, a spus Preasfinția Sa, este astăzi mărturisitoare în orice context social s-ar afla. Ea poate reprezenta modelul care zidește sau, dimpotrivă, non-modelul care distruge familiile creștine ale enoriașilor.

Ultima parte a conferinței a adus în prim plan chipuri de preoți mărturisitori din perioada regimului comunist ateu și exemple ale unor preotese și copii de preoți care au avut de suferit pentru că au mărturisit credința și au fost solidari cu cei închiși sau persecutați pe nedrept de autorități.

Comentarii Facebook


Știri recente