Conferinţă preoţească la Drobeta Turnu Severin

Luni, 11 mai 2015, începând cu ora 10:00, la Hotel Severin din Drobeta Turnu Severin va avea loc conferinţa pastoral-misionară de primăvară-vară a clericilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul va debuta, însă, cu săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la Catedrala episcopală din municipiu, de la orele 6.45.

Manifestarea este prilejuită de ,,Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”,potrivit hotărârii Sfântului Sinod al BOR, şi va fi centrată pe rolul pe care l-a avut Sfântul Ioan Gură de Aur ca personalitate cultural-religioasă reprezentativă pentru Ortodoxie. Prin viaţa şi activitatea sa, Sf. Ioan „s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credinţe, un învăţător al pocăinţei, un luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine”.

Conferinţa de anul acesta, cu tema Sfântul Ioan Gură de Aur – model de preot şi arhiereu, va fi susţinută de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Comentarii Facebook


Știri recente