Preoții din Protoieria „Craiova Nord” s-au reunit astăzi, 10 mai, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în prima conferință preoțească de primăvară din Arhiepiscopia Craiovei, informează TRINITAS TV. Întrunirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, la Catedrala mitropolitană „Sf. Dumitru”, urmată de conferința propriu-zisă care a avut ca temă „Taina Sfântului Botez”.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a adresat cu acest prilej un cuvânt de învățătură în care a accentuat latura practică a Sfântului Botez.
„Taina respectivă are puterea ei. Rugăciunile respective au impactul lor duhovnicesc. Datorită acestor rugăciuni Duhul Sfânt ne ascultă. Deci, chemăm pe Duhul Sfânt prin intermediul unei rugăciuni”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.
Pe lângă audierea prelegerii, în cadrul conferinței preoții participanți au avut și ocazia să discute liber, pe marginea celor prezentate.