Conferința națională „text și discurs religios”

Pe 15 și 16 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, are loc cea de-a șasea ediție a Conferinței Naționale „Text și discurs religios”, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Evenimentul prilejuiește an de an întâlnirea a tot mai mulți cercetători din domeniile lingvisticii, filologiei dar și teologiei și filozofiei. În prima parte a întâlnirii s-au rostit cuvinte de salut din partea Rectoratului Universității de Vest, a Decanatului Facultății de Litere, Istorie și Teologie, a Mitropoliei Banatului, dar și din partea principalelor culte religioase din Timișoara.

În partea a doua a întâlnirii au fost prezentate comunicările în plen.

Conferința pune în valoare textul si discursul religios din perspectivă literară, sacramentală și soteriologică și este împărțită pe trei secțiuni: traducerea textului sacru, retorica discursului religios și literatura și sacrul.

La eveniment participă cadre didactice, cercetători și membri ai comunității științifice din Timișoara, București, Iași, Sibiu, Pitești, Galați, Suceava și Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente