Conferință închinată Ocrotitorilor învățământului Teologic, la Timişoara

Joi, 28 ianuarie, de la ora 17:00, Sala de festivități a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei va găzdui conferința Sfinții Trei Ierarhi – cu loc și fără timp, susținută de pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest Timișoara, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La evenimentva fi prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de consilieri de la Centrul eparhial și profesori de Teologie din Timișoara.

Conferința închinată Ocrotitorilor învățământului teologic se adresează studenților de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, specializarea Teologie Pastorală, elevilor de la clasele de Teologie ale Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara și tuturor celor care doresc să se împărtășească din lucrarea și învățătura celor trei corifei ai Bisericii, Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Comentarii Facebook


Știri recente