Concursul Părintele Dumitru Stăniloae la Facultatea de Teologie din Arad

Cu binecuvântarea și în prezența Înalt Preasfințitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad s-a desfășurat joi, 17 ianuarie, etapa eparhială a Concursului Național „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”, informează „Ziarul Lumina”.

Acest concurs este organizat de Patriarhia Română și se adresează elevilor de la seminariile și liceele teologice ortodoxe și studenților și masteranzilor de la facultățile de teologie cu scopul de a aprofunda contribuțiile excepționale ale teologului român, în anul omagial 2013, ce-i este închinat.

La această etapă s-au înscris 16 candidați, din care s-au prezentat 13. Desfășurarea competiției a avut loc în Aula Magna a Facultății de Teologie. După rostirea rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, unul dintre studenți a extras din urnă subiectul nr. 1 din tematica anunțată, intitulat: „Starea primordială a omului din punct de vedere interconfesional” (contribuția părintelui Stăniloae). Pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul facultății arădene, a mulțumit Înalt Preasfinției Sale pentru binecuvântarea și susținerea directă a acestui proiect, felicitându-i apoi pe participanți pentru implicarea lor în acest demers al Patriarhiei Române, adăugând și câteva precizări tehnice în ceea ce privește desfășurarea probei scrise.

Câștigătorii etapei eparhiale vor primi premii constând în cărți de teologie dogmatică ale părintelui Dumitru Stăniloae reeditate. Etapa pe mitropolie a concursului va avea loc în perioada februarie-martie.

Comentarii Facebook


Știri recente