Concursul „Lăudaţi pe Domnul”, la Sibiu

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a găzduit joi, 10 septembrie 2015, etapa eparhială a Concursului Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul, după cum aflăm de pe site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Concursul a avut loc în paraclisul mănăstirii, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a Preasfinţitului Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a Arhimandritului Macarie Ţuţul, Exarhul mănăstirilor din eparhie şi a lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei.

De această dată, evenimentul s-a adresat grupurilor corale din așezămintele monahale. La această etapă s-au înscris:

  • Corul Mănăstirii Sâmbăta de Sus
  • Corul Mănăstirii Naşterea Maicii Domnului din Nocrich

Cele două coruri au interpretat trei cântări de la Slujba Vecerniei, a Utreniei şi a Sfintei Liturghii.

Juriul de specialitate a fost format din:

  • pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna din Sibiu – preşedinte
  • diac. prof. Marcel Dobrea, directorul adjunct al Liceului Teologic Sfântul Constantin Brâncoveanu din Făgăraş
  • prof. Gheorghe Malene de laLiceul Teologic din Făgăraş

În urma jurizării, corul maicilor de la Mănăstirea din Nocrich a fost desemnat câştigător şi va reprezenta Arhiepiscopia Sibiului la etapa mitropolitană.

Frumuseţea cântării liturgice

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a felicitat cele două coruri pentru stăruinţa lor de a interpreta cât mai armonios cântările liturgice. Ierarhul le-a binecuvântat pe maicile de la Mănăstirea Nocrich pentru interpretarea deosebită şi dragostea faţă de muzica bisericească tradiţională.

Etapa mitropolitană a concursului va avea loc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, la începutul lunii octombrie, cu participarea corurilor din toate eparhiile sufragane. Câştigătorii acestei etape vor reprezenta Mitropolia Ardealului la faza naţională a concursului, care va avea loc pe 27 octombrie 2015, la Sala Radio.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…