Concursul județean „Tradiții pascale românești”, la Suceava

În perioada 1 aprilie-14 mai 2014 s-a desfășurat la Suceava cea de-a II-a ediție a concursului județean „Tradiții pascale românești”.

Competiția organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Facultatea de Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel Mare” (USV) și Casa Corpului Didactic Suceava, a înscris un număr de 156 de participanți din rândul preșcolarilor din județele Suceava, Botoșani și Argeș.

La final, preșcolarii, precum și cadrele didactice coordonatoare au primit diplome pentru rezultatele obținute din partea unității coordonatoare.

„Concursul județean „Tradiții pascale românești” s-a născut din dorința de a evidenția capacitățile intelectuale și creatoare ale preșcolarilor și cadrelor didactice în realizarea unor lucrări artistico-plastice cu caracter religios – picturi, desene, colaje, felicitări – care să redea tema sărbătorii Sf. Paști. Mulțumim d-nei inspector școlar pentru educația permanentă, prof. Tatiana Vîntur pentru îndrumare și colaborare, d-nei lector univ. dr. Oana Hrișcă de la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul USV Suceava, precum și tuturor cadrelor didactice coordonatoare implicate în activitatea desfășurată și, nu în ultimul rând, preșcolarilor participanți la concurs”, ne-a spus coordonatorul manifestării, prof. înv. preșc. Maria Doncean de la Grădinița cu Program Prelungit „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

Comentarii Facebook


Știri recente