Concursul cultural-religios „Bucuria Bunei Vestiri” a debutat duminică în parohia clujeană „Nașterea Domnului”, potrivit radiorenasterea.ro
Competiția, care se adresează elevilor din clasele III-XII, se va desfășura până pe 15 martie. Tinerii trebuie să realizeze o lucrare cu tema „Împlinirea Buneivestiri în viața Sfinților Împărați Constantin și Elena”.
Coordonatoarea activităților din cadrul parohiei, Marilena Asanica, a detaliat programul competiției: „Între 17 februarie și 15 martie se face înscrierea participanților și pregătirea subiectelor în funcție de vârstă și programa școlară; la 16 martie participanții se vor prezenta la biserica noastră și vor redacta lucrarea – competiția va fi urmată de corectarea referatelor; în 24 martie va avea loc premierea participanților în biserica Nașterea Domnului.”
Concursul cultural-religios „Bucuria Bunei Vestiri” face parte din cadrul proiectului „Copiii, mâinile lui Hristos” ce se desfășoară în această perioadă în parohia clujeană „Nașterea Domnului”. Până în iunie tinerii parohiei participa la ateliere de fotografie, pictură, lucru manual și concursuri literare. La final, obiectele confecționate de copii vor fi expuse și vândute iar cu banii strânși tinerii vor merge în pelerinaj la mănăstiri. Totodată vor fi realizate și acțiuni caritabile pentru copiii săraci și vârstnicii din căminele de bătrâni.
Proiectul „Copiii, mâinile lui Hristos” se va încheia în luna iunie când va fi vernisată o expoziție cu fotografiile din cadrul activităților derulate în aceasta perioadă.