Concurs foto inspirat de Bazilica Sfânta Sofia: Se premiază imagini cu bisericile Înțelepciunii lui Dumnezeu

Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei și site-ul Orthphoto.net au lansat vineri un concurs de fotografie inspirat de Bazilica Sfânta Sofia („a Înțelepciunii lui Dumnezeu”) din Constantinopol. Pot fi înscrise în concurs imagini cu biserici inspirate de faimosul monument de arhitectură bizantină și închinate înțelepciunii Dumnezeiești.

Concursul se intitulează „Sfânta Sofia. Bisericile Înțelepciunii lui Dumnezeu în istorie și în lume”. Participanții pot trimite și imagini ale unor lăcașuri non-ortodoxe dedicate Înțelepciunii lui Dumnezeu. Singura condiție este ca imaginea să redea biserica în ansamblu, nu doar detalii ale acesteia.

Participarea la concurs este gratuită. Înscrierile se fac până în 31 mai, fiecare participant putând trimite maximum șase fotografii cu fiecare dintre biserici.

Juriul este format din fotografi, teologi și specialiști în comunicare din întreaga lume ortodoxă, printre care și Aurelian Iftimiu, Directorul Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române.

Cuantumul premiilor variază între 100 și 500 de euro. Mai multe detalii despre condițiile de participare se găsesc aici.

Scopul competiției

Competiția își propune să promoveze conceptul de „Înțelepciune a lui Dumnezeu” în lumea contemporană și sfintele locașuri închinate ei. Va fi astfel promovat și modelul primordial al acestor biserici: Bazilica Sfânta Sofia construită la Constantinopol în secolul al VI-lea.

Aceasta a fost cea mai mare catedrală din lume timp de aproape un mileniu și a rămas o construcție paradigmatică pentru stilul arhitectural ortodox. Bazilica nu era închinată unei sfinte cu numele de Sofia, ci „Înțelepciunii lui Dumnezeu”, care este Logosul divin întrupat în Mântuitorul Hristos. În limba greacă, sophia înseamnă „înțelepciune”.

Anul trecut, când autoritățile turce au decis să ridice statutul de muzeu al bazilicii și să o transforme în moschee, sentimentele creștinilor din întreaga lume au fost lezate.

Despre organizatori

Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei a fost înființată cu 27 de ani în urmă la inițiativa Parlamentului Grec și include delegați din peste 30 de țări.

Orthphoto.net este o comunitate online de fotografi amatori și profesioniști din întreaga lume, al căror principal domeniu de interes este credința creștină ortodoxă.

Vezi și:

Foto credit: Hagiasophia.orthphoto.net

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…