Concert de muzică bisericească în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

În duminica a V-a a Postului celui Mare, după slujba Vecerniei, Corala bărbătească a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, dirijată de pr. conf. dr. Domin Adam şi grupul psaltic al Secţiei de Muzică Bisericească din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, coordonat de lect. univ. dr. Costel-Mirel Nichita, dirijorul coralei Catedralei Mitropolitane din Iaşi, au oferit celor prezenţi un buchet de cântări corale şi psaltice specifice perioadei Postului Mare, informează „Ziarul Lumina”.

În deschiderea recitatului, pr. conf. univ. dr. Domin Adam a evidenţiat faptul că muzica psaltică îşi are frumuseţea şi specificul ei: „Chiar dacă în bisericile din Transilvania se cântă muzica culeasă şi armonizată de Dimitrie Cunţanu, aceasta şi-a avut rădăcinile în muzica psaltică, interpretată în mănăstiri şi pusă pe notaţie neumatică de călugări şi dascălii de psaltichie. Cu toate aceste diferenţe, cântarea bisericească, fie bizantină, fie după Dimitrie Cunţan, trebuie intonată frumos şi cu o smerenie firească, pentru a fi bine primită de Dumnezeu şi pentru a ne desăvârşi lăuntric“.

Seara a fost încheiată cu o serie de cântări interpretate de grupul de muzică psaltică al secţiei de Muzică Bisericească a Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. Din cadrul acestui grup fac parte preoţi, studenţi şi alte persoane iubitoare de muzică. Vocile au fost modelate şi puse în valoare de lect. univ. dr. Costel-Mirel Nichita, care, prin experienţa sa ca dirijor şi profesor de muzică psaltică, le transmite studenţilor frumuseţea şi melosul acestei arte. Frumuseţea melodiilor interpretate de cele două formaţii au adus în inimile credincioşilor prezenţi în număr mare în Catedrala Reîntregirii o stare de înălţare sufletească, într-o perioadă în care cu toţii sunt invitaţi să-L urmeze pe Împăratul slavei în drumul spre Ierusalim.

Comentarii Facebook


Știri recente