Comuniune și filantropie în zi de hram la Biserica Icoanei

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și-a serbat ieri hramul principal și Biserica Icoanei din București, informează Ziarul Lumina. Sărbătoarea hramului a început joi seara, în ajun, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Ieri-dimineață, de la ora 9:00, a fost oficiată Utrenia. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în continuare în Biserica Icoanei de un sobor de slujitori sub protia părintelui consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la hramul acestei biserici. Părintele consilier patriarhal a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Așa cum este tradiția la Biserica Icoanei, în ziua hramului celebrarea liturgică a fost unită cu filantropia. Toți credincioșii prezenți la hram au participat la o agapă în curtea bisericii. Au fost pregătite 500 de porții de hrană. „La hramul Bisericii Icoanei au participat în jur de 500 de persoane din parohie și din împrejurimi. Am avut bucuria că, la sugestia noastră, foarte multe credincioase au purtat în ziua hramului costume populare românești. La final, toți cei prezenți au participat la o masă comună organizată în curtea bisericii de credincioși ai parohiei cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 al Capitalei”, ne-a spus părintele Ion Popescu, parohul Bisericii Icoanei și protoierul Protoieriei Sector 2 Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente