Comunitatea teologilor sibieni face apel la sprijin pentru recuperarea medicală a Pr. Decan Daniel Buda

Pr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, are nevoie de sprijin pentru recuperarea neurologică în urma unui accident vascular cerebral.

„Dragi membri ai comunității academice a Universității „Lucian Blaga” Sibiu, dar și ai întregii comunități sibiene, facem apel la sprijinul dvs., pentru a-l susține pe Pr. prof. univ. dr. Daniel Buda, Decanul Facultății de Teologie, în procesul de recuperare neuromotorie de pe urma unui accident vascular cerebral hemoragic”, transmit colegii părintelui decan pe pagina de Facebook a Facultății de Teologie din Sibiu.

„Familia Părintelui Decan solicită ajutorul nostru, al tuturor, în strângerea sumei de bani necesară pentru continuarea tratamentului medical la clinica Mebdo Zentrum für Neurologische Rehabilitation din Regensburg, Germania.”

Părintele Decan Daniel Buda se afla la o conferință de Teologie organizată în Germania când a suferit accidentul, luna trecută, și a fost internat de urgență la un spital din Regensburg.

Costul estimat al terapiei de recuperare este de 50.000 euro, la o clinică recomandată de medicii care l-au îngrijit în acest oraș.

Pr. Prof. Dr. Habil. Daniel Buda, originar din Târgu Lăpuș, jud. Maramureș, are 45 de ani și doi copii, în vârstă de 16 și 12 ani.

Predă din 2003 la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu și, din 2020, este decanul facultății. Specializat în Istoria Bisericii, a lucrat peste 10 ani și în cadrul departamentului de Relații Externe al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Geneva.

Donează

Lei: RO47RZBR0000060024445875
Euro: RO41RZBR0000060024445983
USD: RO33RZBR0000060024446127
Banca: Raiffeisen Bank
Cod swift: RZBRROBU
Titular: LAURA BUDA

Foto credit: Ziarul Lumina

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente