Comemorarea poetului Mihai Eminescu la Cluj-Napoca

Numeroşi clujeni au participat luni, 15 iunie, la manifestările prilejuite de comemorarea poetului naţional Mihai Eminescu, organizate de municipalitate, informează „Ziarul Lumina”.

La statuia poetului din faţa Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat o rugăciune de pomenire şi a depus o coroană de flori la statuia poetului.

IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a arătat că două dintre virtuţile pe care le-a avut Mihai Eminescu au fost iubirea faţă de ţară şi neam şi faptul că a fost un bun creştin, aşa cum reiese dintr-un articol de-al său publicat în revista Timpul, în care este subliniată importanţa Domnului Iisus Hristos pentru întregul univers şi întreaga omenire. Ierarhul a apreciat faptul Eminescu şi-a iubit ţara şi neamul, iar credinţa sa a fost una puternică, aşa cum rar se mai găseşte la contemporani.

În cadrul manifestării, majoritatea reprezentanţilor instituţiilor publice judeţene şi locale, alături de cei ai unităţii militare, au depus jerbe şi coroane de flori, iar la final a avut loc un moment poetic.

La eveniment a luat parte şi corul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, elevii interpretând mai multe cântece cu versuri de Mihai Eminescu.

Irina Petraş, preşedinta Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca, a spus, în cadrul evenimentului că este nevoie de o reîntoarcere la cultură, deoarece cultura îi poate salva pe români. Irina Petraş a amintit de începutul literar al lui Mihai Eminescu la Revista „Familia“ condusă de Iosif Vulcan şi de poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie“, în care poetul prevedea viitorul măreţ al ţării şi salvarea prin cultură a românilor.

Comentarii Facebook


Știri recente