Colocviu patristic la Balamand

Cu prilejul aniversării, în 2010, a 40 de ani de la înființare, Institutul de Teologie Ortodoxă de la Balamand (nordul Libanului) a organizat în perioada 1-4 decembrie un colocviu patristic despre opera Sfântului Ioan Damaschin, relatează orthodoxie.fr, citat de cotidianul „Ziarul Lumina”. La manifestare au participat profesori și cercetători din opt țări (Liban, Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Grecia, Siria și România).

Pe durata celor trei zile de lucru (1-3 decembrie) au fost prezentate 21 de comunicări repartizate în șase secțiuni care demonstrează bogăția și diversitatea lucrărilor Sfântului Ioan Damaschin. Prima secțiune, intitulată „Istoria și prezentul”, a oferit două comunicări: IPS Vasile, mitropolitul grec ortodox de Akkar, profesor la Universitatea din Balamand, „Epoca Sfântului Ioan Damaschin”, și pr. Isaac Barakat, de la aceeași instituție, „Venerația populară pentru Sfântul Ioan Damaschin”.

Cea de-a doua secțiune a fost intitulată „Biblie și Liturghie” și intervențiile au aparținut pr. Patrick OâGrady, Arhiepiscopia antiohiană din America, („Slujbele funebre pe 8 glasuri ale Sfântului Ioan Damaschin: reflecții biblice și teologice”), și profesorului Daniel Ayuch, Universitatea din Balamand („Canonul de la praznicul Sfântului Ilie și relația cu cărțile I-II Regi”).

Intitulată „Muzică, liturghie și predică”, cea de-a treia secțiune a grupat intervenții ale pr. Jean Laty (Universitatea din Damasc, Siria) – „O teorie a muzicii bizantine contemporane în lumina teoriei Sfântului Ioan Damaschin” și ale pr. Bassam Nassif, Universitatea din Balamand, „Stilul retoric al predicilor Sfântului Ioan Damaschin”. Cea de-a patra secțiune, purtând numele „Dogmă și icoană”, a adunat numeroase comunicări. Profesorul Nicolas Abou Mrad, Universitatea din Balamand („Biblia și teologia icoanei în apărarea icoanelor la Sfântul Ioan Damaschin), pr. Viorel Sava, Universitatea din Iași – „Caracterul hristologic al iconologiei Sfântului Ioan Damaschin”, prof. Fadi Georgi, Universitatea din Balamand – „Note asupra hristologiei Sfântului Ioan Damaschin”, prof. Michel Stavrou, Institutul Saint Serge din Paris – „Pnevmatologia Sfântului Ioan Damaschin și actualitatea ei”, pr. Ștefan Buchiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București – „Receptarea teologiei icoanei a Sfântului Ioan Damaschin în teologia ortodoxă română contemporană”, prof. Pablo Argarate, Universitatea din Toronto, Canada – „Maica Domnului în operele sfântului Ioan Damaschin”.

Intitulată „Receptarea istorică”, cea de-a cincea secțiune o propus intervenții ale pr. Georges Massouh, Universitatea din Balamand – „Sfântul Ioan Damaschin și dialogul creștin cu islamul”, prof. Karl Pinggera, Universitatea din Marbourg, Germania – „Importanța lui Ioan Damaschin în scrierile lui Joseph Langen”, prof. Ramy Wannous, Universitatea din Balamand, „Receptarea Sfântului Ioan Damaschin de către Christos Yannaras”. În sfârșit, cea de-a șasea secțiune, intitulată „Teologie contemporană”, a propus expozeurile prof. Christos Arambatzis, Universitatea din Tesalonic, „Hermeneutica patristică a secolelor XIV-XV: autoritatea Sfântului Ioan Damaschin” și a pr. Dimitri Bathrellos, Academia teologică din Volos, Grecia, „Sfântul Ioan Damaschin și viitorul teologiei ortodoxe”.

Liturghie și concert de cântări bizantine

În ultimul discurs, prof. Georges Nahas, decanul Institutului „Sfântul Ioan Damaschin”, a subliniat bogăția și creativitatea exemplară a operelor Sfântului Ioan Damaschin, în special datorită capacității de sinteză teologică și talentului pedagogic într-o epocă plină de frământări în care era esențial să se transmită patrimoniul cultural, spiritual și teologic al Orientului creștin. Operele Sfântului Părinte sunt în centrul dezbaterilor ecumenice. Georges Nahas a făcut un apel la aprofundarea hagiografiei Sfântului Ioan Damaschin, avându-se în vedere locul său unic în Răsăritul creștin, într-o lume musulmană în plină dezvoltare. Contribuțiile acestui simpozion vor fi reunite într-un volum.

Participanții la colocviu au mers și într-o excursie la situl antic de la Byblos, locuit de mai bine de 7000 de ani, unde s-a găsit cea mai veche inscripție feniciană, localitate considerată una dintre cele mai vechi din lume. Pe 4 decembrie, ziua de prăznuire a Cuviosului Ioan Damaschin, Arhiepiscopul grec-ortodox de Tripoli, Efrem, a oficiat Sfânta Liturghie. Seara, a fost organizat, în prezența a peste 300 de persoane, la mănăstirea Balamand, un concert de cântări bizantine interpretate de corala ortodoxă „Sfântul Roman Melodul”.

Institutul „Sfântul Ioan Damaschin” din cadrul Universității din Balamand a fost fondat în 1970. Depinde de Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei și este singurul institut de teologie ortodoxă din Orientul Apropiat situat într-o țară cu populație majoritar musulmană.

Comentarii Facebook


Știri recente