Coliturghisire la Arad. Ierarhii și credincioșii s-au rugat Sfântului Sava al Serbiei

Concelebration of Divine Liturgy in Arad. Serbian and Romanian faithful prayed to Saint Sava of Serbia

Credincioşii ortodocşi sârbi din Arad l-au prăznuit vineri, 27 ianuarie 2017, pe Sfântul Sava Nemanja, primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, întemeietorul şcolilor sârbeşti, al statalităţii şi al diplomaţiei sârbe.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Luchian Pantelici, Episcop-administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei, în Biserica Sârbă Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din centrul Aradului.

La finalul slujbei, cei doi ierarhi au subliniat în cuvintele rostite importanța relațiilor dintre cele două Biserici și dintre credincoșii lor. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a mulțumit pentru invitație și a binecuvântat pe credincioșii prezenți, ne-a transmis Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.

***

Sfântul Sava (Rastko Nemanja), primul Arhiepiscop al Serbiei, s-a născut în anul 1175 și a trecut la cele veșnice în 1235, la vârsta de 60 de ani.

Sfântul ierarh este considerat una dintre cele mai importante figuri ale istoriei sârbilor. El a fost primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii şi legislaţiei sârbe, întemeietorul mănăstirii Hilandar de pe Muntele Athos, cel care a redactat prima carte de legi din Serbia, Nomocanonul Sfântului Sava.

Catedrala din Belgrad, una din cele mai mare biserici din lume îl are ca ocrotitor pe Sfântul Sava.

Comentarii Facebook


Știri recente