Colecta pentru Fondul Central Misionar

Începând cu Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile și mănăstirile Patriarhiei Române din țară și străinătate va fi organizată tradiționala colectă în bani pentru Fondul Central Misionar. Acesta este destinat lucrării misionare, social-filantropice a Bisericii și sprijinirii parohiilor sărace.

„Colecta pentru Fondul Central Misionar este cea mai veche colectă încă activă în Biserica Ortodoxă Română. Ea a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod în urmă cu 60 de ani aproape și viza ajutorarea zonei Transilvaniei în principal , acele parohii care reveniseră la Biserica Ortodoxă Română și care aveau nevoie de un sprijin venit din întreaga țară. Multe parohii erau în situația de a nu se mai putea gestiona singure. Dar, treptat, de la această nevoie punctuală ea s-a menținut și în timpul regimului comunist și după căderea regimului pentru a sprijini orice tip de parohie săracă pentru că avem numeroase parohii în această situație, avem parohii izolate cu foarte puțini credincioși, cu credincioși de peste 60 de ani majoritatea lor”, a mai spus Pr. Ionuț Corduneanu, vicar administrativ patriarhal

O bună parte din banii strânși sunt destinați parohiilor românești sărace din afara granițelor țării.

„Consiliul parohial va totaliza sumele respective, le va vira prin protopopiate către Centrul Eparhial, Centrele eparhiale rețin 40% din colecta eparhiei pentru a sprijini unitățile de cult sărace de pe teritoriul lor, iar restul de 60% vine la Patriarhia Română care gestionează această sumă pentru sprijinirea diasporei. În momentul de față diaspora are numeroase nevoi practice pentru a fi sprijinită, pentru sprijinirea românilor din Harghita și Covasna și pentru sprijinirea altor activități care necesită o implicare financiară a Bisericii”, a precizat Pr. Ionuț Corduneanu, vicar administrativ patriarhal.

Colecta pentru Fondul Central Misionar se organizează în primele 3 duminici din Postul Sfintelor Paști.

***

Fondul Central Misionar este destinat susținerii activităților sociale, misionare și pastorale ale Bisericii Ortodoxe Române. Fondul este necesar atât pentru continuarea programelor derulate de Biserică, dar și pentru inițierea altora, precum și pentru susținerea parohiilor sărace.

Hotărârea instituirii Fondului Central Misionar a fost luată în timpul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian în cadrul Ședinței Sfântului Sinod din 18 septembrie 1956. Astfel, s-a hotărât ca subvenționarea parohiilor din Ardeal pentru completarea întregirii salariilor preoților din parohiile sărace să se facă din Fondul Central Misionar, ce se va institui în cadrul Administrației Patriarhale și cu sprijinul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române.

În anul 1956 Fondul Central Misionar a fost alimentat din contribuția benevolă a Eparhiilor din țară și s-a hotărât în cadrul aceleiași ședințe a Sfântului Sinod ca începând cu 1 ianuarie 1957 alimentarea Fondului Central Misionar să se facă, pe lângă contribuțiile benevole ale Eparhiilor, din veniturile realizate prin purtarea unui disc în toate bisericile din țară, în Dumineca Ortodoxiei. De asemenea, se mai menționează că Institutul Biblic și de Misiune se va îngriji de crearea unor venituri permanente prin vânzarea icoanelor, cruciulițelor, pentru alimentarea Fondului Central Misionar.

Pentru prima dată în Biserica Ortodoxă Română, în anul 2011, colecta ea fost organizată și în parohiile Patriarhiei Române de peste hotare.

Comentarii Facebook


Știri recente