Colaborarea eficientă între preoți și profesorii de religie, dezbătută la Iași

În prezența părintelui Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, și a părintelui Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, a avut loc joi, 22 mai 2014, la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, o întrunire a echipei ce se va ocupa în perioada următoare de întocmirea unei programe catehetice menite să găsească soluții optime privind realizarea colaborării eficiente între preoți și profesorii de religie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Mai multe detalii despre întâlnire ne-a oferit pr. inspector Bogdan Racu: „Dat fiind faptul că atât Școala, cât și Biserica se ocupă de formarea personală și comunitară a membrilor lor, colaborarea dintre comunitatea școlară și cea parohială este un obiectiv foarte important pentru ambii factori educogeni. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Sectorul învățământ, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a demarat un proiect amplu pentru întocmirea unei programe catehetice utile acestei colaborări. Joia trecută s-a desfășurat una dintre întrunirile echipei de lucru, formată din preoți responsabili de cercuri pastorale și profesori metodiști din județul Iași. În cadrul acestei întruniri, s-a lucrat pe ateliere, pentru a se ajunge la soluții optime privind realizarea colaborării eficiente dintre preoți și profesorii de religie. Temele principale ale întrunirii au fost enumerarea dificultăților în relația dintre preot și profesorul de religie, identificarea oportunităților în această relație și stabilirea obiectivelor primei întruniri dintre preoți și profesorii de religie”.

Echipa de lucru a fost formată din pr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, și profesorii metodiști Elena Mocanu, Liliana Iacomi, Daniela Lupiș și Fulvia Horobeț.

Comentarii Facebook


Știri recente