Clericii din Arhiepiscopia Alba Iuliei au donat sânge. „Donarea este un transfer de viaţă” 

Mai mulţi clerici din Arhiepiscopia Alba Iuliei au donat sânge marţi la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba. 

Preoţii au fost însoţiţi de Arhiepiscopul Irineu care a declarat că „donarea de sânge este un transfer de viaţă, un act creştin care ne aseamănă cu Răscumpărătorul dumnezeiesc, pentru că are o semnificaţie altruistă şi generoasă”.

„Precum viaţa a fost identificată întotdeauna cu sângele, tot aşa şi noi avem viaţă prin sângele lui Hristos, prin care suntem apropiaţi de Dumnezeu (cf. Efes. 2, 13). Aceasta ne obligă!”

Când flacăra iubirii de semeni arde în inima noastră, atunci dorim să ne dăruim, pentru ca cei bolnavi şi cei aflaţi în situaţii critice să beneficieze de sângele nostru salvator.

Acţiunea de donare a fost inițiată cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu şi face parte din seria evenimentelor pro-viață organizate de Arhiepiscopia Alba Iuliei în Luna pentru Viață.

Donarea este extrem de importantă, în contextul în care, în sistemul sanitar românesc este o nevoie acută de sânge. Un român are nevoie de sânge la fiecare trei secunde, dar doar 2% donează!

Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10 la sută. Prin urmare, cantitatea recoltată zilnic în ţară este cu mult sub necesarul unităţilor sanitare. Cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite la transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie.

Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an. Aceste operațiuni medicale pot ajuta pacienții care suferă de afecțiuni ce pun viața în pericol și susțin procedurile medicale și chirurgicale complexe.

În prezent, numai 62 de țări se apropie de 100% din livrările naționale de sânge din donații de sânge voluntare, neplătite, iar 40 de țări sunt încă dependente de donatori de familie și chiar de donatori plătiți.

În România sunt 44 centre de transfuzie sanguină, dintre care 3 în Bucureşti. Cei care donează, pe lângă faptul că dau o şansă la viaţă celor aflați în stare critică, beneficiază de câteva avantaje: o zi liberă de la serviciu, 7 tichete valorice pe baza cărora îşi pot cumpăra alimente, decontarea cheltuielilor de transport şi analize medicale gratuite.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente