Cipru: Un volum despre Sf. Lazăr va fi lansat în biserica românească din Nicosia

Un volum intitulat „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos” va fi lansat pe 21 mai la biserica românească „Sf. Pavel” din capitala Ciprului, Nicosia.

Evenimentul va avea loc după Slujba Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la ora 10:00, în lăcaşul de cult situat în zona Agios Dometios din capitala Ciprului.

După prezentarea cărții, va urma o recepție la care vor participa toţi cei prezenţi.

Volumul este semnat de Daniela Iacob din Piatra Neamţ, aflată la a 18-a carte tipărită.

Cipru este ţara în care a venit Sfântul Lazăr, de frica iudeilor, după învierea sa din morţi de către Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Lazăr a mai trăit în Cipru, în Larnaca, timp de 30 de ani.

Daniela Iacob, autoarea lucrării, este profesoară de pian și canto – muzică religioasă la Centrul pentru Cultură și Arte din Piatra Neamț. Drumul credinței personale a început prin cântările Sfintei Liturghii. Fiind mai întâi coristă – soprană, apoi dirijor de cor liturgic pe patru voci, timp de 15 ani la Biserica „Sf. Gheorghe” din Piatra Neamț.

Volumul „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos” este bestseller-ul autoarei.

Foto credit: Facebook / Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia – Cipru

Comentarii Facebook


Știri recente