Cinstirea Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman la Dunărea de Jos

Ca în fiecare an, Sfinții Cuvioși străromâni Ioan Casian și Gherman, care au viețuit pe meleagurile Scythiei Minor în secolul al IV-lea, sunt prăznuiți în chip cu totul special în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

După cum a precizat Părintele Gabriel Molocea, manifestările pastoral-misionare și social-filantropice organizate cu ocazia acestui eveniment se doresc a fi, an de an, o rememorare și o actualizare a binecuvântatului moment din zilele de 12-18 octombrie 2002, când moaștele Sfântului Ioan Casian au fost aduse, din Franța, la Iași, Galați și București, de către o delegație a Arhiepiscopiei de Marsilia, condusă de Eminența Sa Bernard Panafieu, la invitația Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și a ierarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

În ajunul sărbătorii, la ceas de „Lumină lină”, o parte din preoțimea municipiului Galați a pornit în tradiționala procesiune cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Casian de la Catedrala arhiepiscopală din Galați până la biserica închinată celor doi sfinți cuvioși străromâni, situată pe faleza superioară a Dunării.

Programul liturgic a continuat cu săvârșirea slujbei Vecerniei celei Mari unită cu slujba Litiei de către un sobor de preoți din administrația eparhială și din municipiul Galați, în prezența Chiriarhului locului.

Pe parcursul întregii slujbe credincioșii, într-o deosebită atmosferă de evlavie s-au închinat și au sărutat sfintele moaște care, prin prezența lor în urbea gălățeană se constituie într-o mărturie concretă a duhului și spiritualității din primele veacuri creștine, la gurile Dunării.

În cadrul programului ocazionat de hramul acestei biserici, membrii Comitetului parohial au desfășurat, în cooperare cu filiala gălățeană a S.N.F.O.R., o acțiune caritabilă îndreptată către familiile defavorizate din parohie, oferind acestora pachete cu alimente și articole de îmbrăcăminte.

Totodată, parohia „Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman” a oferit masa de prânz celor 25 de copii de la Centrul de asistență pentru copii cu cerințe educative speciale din Galați.

În cel de-al doilea mare municipiu al Eparhiei, Brăila, la cantina socială ce este așezată sub ocrotirea Sfântului Ioan Casian a fost săvârșită o slujbă de mulțumire și s-a organizat o agapă pentru cele 85 de persoane asistate, provenite din familii numeroase sau cu venituri reduse.

Parohia „Sf. Cuv. Casian și Gherman” din Galați a luat ființă în anul 1997, la inițiativa și cu binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos. Lucrările primei capele, poziționată pe faleza superioară a municipiului Galați, s-au finalizat în 2001, an în care a fost așezată și piatra de temelie la biserica mare, cu rugăciunile chiriarhului locului și ale Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române din Europa Occidentală și Meridională.

Slujba de târnosire a noului locaș de cult a fost săvârșită la 1 septembrie 2011 de către un sobor de ierarhi alcătuit din ÎPS Iosif, Mitropolitul românilor ortodocși din Europa Occidentală și Meridională, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și PS Visarion, Episcopul Tulcii.

Comentarii Facebook


Știri recente