Eparhii

Cinstirea Sf. Atanasie cel Mare la Niculițel

basilica.ro
Cinstirea Sf. Atanasie cel Mare la Niculițel

Biserica monument istoric cu hramul „Sf. Ierarh Atanasie” din Niculițel atestată încă din sec. al XIII-lea și-a serbat vineri 2 mai a.c. ziua hramului. Cu acest prilej a fost oficiată Sf. Liturghie arhierească de către Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de 10 preoți și 3 diaconi.

La slujbă au luat parte mulți credincioși în frunte cu dl. Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea și dl. Pascale Florin, primarul localității Niculițel.

În cuvântul de învățătură rostit Preasfinția Sa a arătat importanța mărturisirii pe care apostolul Toma a făcut-o atunci când l-a recunoscut pe Hristos cel Înviat numindu-l Domn și Dumnezeu. Totodată a reliefat viața și nevoințele duhovnicești ale Sf. Ierarh Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, sfânt atât de mult cinstit în comunitățile ortodoxe din Dobrogea.

La sfârșitul Sf. Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii, preoții slujitori și enoriașii adormiți în Domnul, ai acestei străvechi biserici românești din nordul Dobrogei.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5