Cinstire Sfinților Martiri Brâncoveni

Credincioșii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei se vor putea închina la moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Cinstitele odoare vor fi duse la Buzău în contextul manifestărilor „Cinstire Sfinților Martiri Brâncoveni”, care vor începe vinerea aceasta.

Delegația care va duce racla cu sfintele moaște, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi întâmpinată, sâmbătă dimineață, la ora 10.00, la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”. Racla va fi așezată spre închinare în aghiazmatarul de lângă locașul de cult. Cu acest prilej, Patriarhul României și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, ierarhul locului, vor sfinți Palatul brâncovenesc – Reședința arhiepiscopală.

„În cursul zilei de sâmbătă, mai precis la orele 10:00 dimineața, vom întâmpina pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care va aduce de la București, de la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou, moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu spre bucuria și folosul sufletesc al credincioșilor din municipiul Buzău, dar și din împrejurimi. Cu toții, cei de la Buzău, cunosc legătura pe care Constantin Brâncoveanu a avut-o cu Eparhia noastră de vreme ce a ctitorit Palatul brâncovenesc – Reședința arhiepiscopală, precum și multe alte biserici și mănăstiri, pe care fie le-a ajutat, fi le-a ctitorit din temelie”, a declarat pentru TRINITAS TV Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

Moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu vor fi duse luni, pe 22 septembrie, la Mănăstirea Brazi, cu prilejul sfințirii bisericii mari a așezământului monahal.

Comentarii Facebook


Știri recente