Chiriarhul Oradiei a oficiat Sfânta Liturghie și a participat la un concert de muzică sacră în orașul Beiuș

În Duminica Floriilor, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Paraclis Episcopal, din orașul Beiuș.

La slujba din 9 aprilie 2017 au participat numeroși credincioși, între care oficialități centrale și locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Armonia al bisericii, dirijat de Prof. Petru Gavriș, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit după citirea textului evanghelic rânduit, ierarhul a reliefat importanța praznicului serbat, care ne pregătește pentru Sfânta și Marea Săptămână a Pătimirilor Mântuitorului.

După ce vreme de trei ani Domnul Hristos a învățat poporul și a săvârșit nenumărate minuni, între care și învierea lui Lazăr, a intrat în Cetatea Sfântă, blând și smerit, mergând nu ca să domnească în lumea aceasta, nu pentru a se proclama împărat, ci pentru a fi răstignit pentru păcatele noastre, a spus Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, chiriarhul a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor care au fost stropite cu apă sfinţită și împărţite credincioșilor.

În după-amiaza zilei, PS Sofronie a participat la Concertul de muzică sacră De vorbă cu Domnul, organizat de Parohia Beiuș I, în colaborare cu Primăria Municipiului și Casa de Cultură.

În cadrul evenimentului au interpretat cântări ortodoxe trei grupuri corale:

  • Grupul de copii Melos al Casei de cultură Beiuș, dirijat de Prof. Anca Banda;
  • Corul Armonia al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Beiuș, dirijat de Prof. Petru Gavriș;
  • Corul Opera Group Project din Cluj-Napoca, dirijat de Prof. Natalia Constantin.

O serie de pricesne au fost interpretate de tenorul Alexandru Mânzat din Cluj-Napoca, de soții Florina și Florin Mariș-Hinsu și de tânărul interpret Ionuț Mariș-Hinsu.

Invitatul special al concertului a fost actorul Dorel Vișan, care a avut un recital de psalmi din creația proprie, poezii din lirica contemporană și câteva cugetări și povestiri cu încărcătură creștină.

Comentarii Facebook


Știri recente