Triplă aniversare la Chambésy în prezenţa Patriarhului Ecumenic (FOTO)

25th Anniversary of enthronement of His Holiness Bartholomew as Ecumenical Patriarch in Chambesy

Centrul Ortodox din Chambésy a găzduit, în perioada 22-24 aprilie 2017, manifestările prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la întronizarea Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Manifestările aniversare au vizat şi marcarea a 50 de ani de la fondarea Centrului și 20 de ani de la înființarea Institutului de studii Postuniversitare de la Chambésy.

Evenimentul a fost deschis sâmbătă, 22 aprilie, printr-un un concert de cântări bizantine dedicate Învierii Domnului.

În continuare, au susţinut alocuţiuni: Mitropolitul Ieremia al Elveţiei, Arhiepiscopul Iov de Telmissos, Episcopul Macarie de Lampsakos etc. Sesiunea de comunicări a fost închisă de cuvântul Sanctităţii Sale.

După Polihroniu şi recepţia oficială a fost săvârşită slujba Vecerniei.

Duminică 23 aprilie, Patriarhul Bartolomeu oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Apostol Pavel din Chambésy, apoi a urmat un dineu oficial în cinstea Sanctității Sale.

În ultima zi a manifestărilor, luni 24 aprilie, a fost vernisată o expoziție de fotografie la Centrul Ecumenic de la Consiliul Mondial al Bisericilor dedicată aniversării 25 de ani de patriarhat ai Sanctităţii Sale.

În aceeași zi, Patriarhul Ecumenic a rostit o alocuţiune în cadrul Universităţii Freiburg şi a vizitat comunitatea Taizé.

Centrul din Chambésy a fost înființat în iunie 1966.

© WCC

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente