Cete de colindători la Reşedinţa arhiepiscopală din Arad

În seara zilei de joi, 24 decembrie 2015, cete de colindători, tineri şi bătrâni, veniţi împreună cu preoţii lor, au vestit Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Reşedinţa arhiepiscopală din Arad. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i-a întâmpinat cu multă bucurie pe colindători, adresându-le fiecăruia cuvânt de bun venit şi mulţumire pentru vestea adusă şi în acest an, prin colind, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici.

Dintre grupurile care l-au colindat pe chiriarh amintim: Corul Parohiei Covâsânţ; Corul Parohiei Şiria; Corul Parohiei Galşa; Corul Parohiei ,,Naşterea Domnului” Micalaca Veche II – Arad; Corul ,,Oastea Domnului” Arad; Corul ,,Unirea Grădişteană”, Grădişte; Corul Catedralei arhiepiscopale ,,Sfânta Treime”, Arad; Corul Parohiei Micalaca Veche-Renaşterii; Corul bisericii ,,Sf. Cuv. Paraschiva” din incinta Spitalului Judeţean Arad; Corul de copii al Parohiei Cintei; Corul mixt al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Catedralei Vechi din Arad, dirijat de conf.univ.dr. Mircea Buta; Corul Parohiei Ghioroc; Grupul vocal condus de doamna prof. Lăcrămioara Ardelean şi Corul de copii ai Parohiei Aradul Nou.

Cetele de colindători au fost întâmpinate de către chiriarh într-o atmosferă frumoasă de Crăciun, cu bradul frumos împodobit, oferindu-le tuturor daruri specifice sărbătorii Crăciunului, pachete de dulciuri, cozonac şi vin.

Comentarii Facebook


Știri recente