Eparhii

Cercul pastoral Năsăud

basilica.ro

Preoții din Cercul pastoral-misionar Năsăud, coordonați de pr. Sermeșan Ovidiu, s-au întâlnit duminică, 10 august, în Parohia Dumitra din Protopopiatul Năsăud, informează „Ziarul Lumina”.

În Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența a numeroși credincioși, soborul celor 11 preoți slujitori, alături de parohul Ioan Moldovan,au săvârșit slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfântului Maslu. În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. George Celsie de la Parohia Năsăud II, s-a referit la perioada anului bisericesc, cea a Postului Adormirii Maicii Domnului, subliniind rolul Maicii Sfinte de mijlocitoare între oameni și Dumnezeu. De asemenea, preotul a accentuat asupra iubirii pe care Prea Sfânta Fecioară o manifestă față de cei care i se roagă cu smerenie și credință, conform celor precizate de pr. Cornel Coprean.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5