Cerc pedagogic pentru profesorii de Religie din Episcopia Oradiei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ziua de vineri, 8 noiembrie 2013, la prăznuirea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei s-a desfășurat Cercul pedagogic al profesorilor de religie din județul Bihor, care a avut ca temă, pentru semestrul întâi, „Funcția evaluării la disciplina religie”, după cum ne-a precizat Pr. Prof. Florin Negruțiu.

Activitatea s-a desfășurat în mai multe centre, după cum urmează: pentru sectorul Oradea – gimnaziu, la Școala Gimnazială nr. 11 din Oradea, pentru sectorul Oradea – liceu, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, pentru sectorul Salonta -Tinca, la Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta, pentru sectorul Beiuș-Ștei la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, pentru sectorul Aleșd la Colegiul Tehnic din Vadu Crișului, iar pentru sectorul Marghita la Liceul Tehnologic din Popești.

Programul cercului a avut două componente: susținerea unei lecții demonstrative și prezenarea unui referat. S-au desfășurat activități demonstrative având ca temă lecția de evaluare și s-au susținut referate în care s-a ilustrat particularitatea procesului de evaluare în lecția de religie.

Lecțiile s-au desfășurat începând cu ora 9, după care cadrele didactice au participat la Sfânta Liturghie în bisericile parohiale din fiecare localitate, cu prilejul sărbătoririi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar apoi au revenit la școală pentru analiza lecțiilor și susținerea referatelor.

În această a doua parte a cercului s-a evidențiat calitatea lecțiilor demonstrative din punct de vedere al esențializării conținuturilor, al organizării claselor, al strategiilor didactice utilizate, respectiv metodelor și tehnicilor de evaluare și, nu în ultimul rând, relația optimă profesor- elev care a determinat interes și participare activă din partea elevilor. Intervențiile profesorilor de Religie în etapa de evaluare a lecțiilor au fost argumentate, bine structurate, pertinente cu valoare pedagogică și au evidențiat o bună cunoaștere a particularității procesului instructiv-educativ la disciplina Religie. O parte dintre lecțiile susținute au fost filmate, devenind astfel resursă pentru alte activități cu caracter didactic.

În cadrul cercului pedagogic s-au făcut comunicări referitoare la oportunitatea programelor de formare pe care le pot accesa profesorii de Religie, au fost reamintite concursurile și olimpiadele pentru acest an școlar și calendarul desfășurării acestora. O atenție deosebită a fost acordată activităților educative extrașcolare, profesorii de religie fiind îndrumați să acorde un spațiu mai generos acestei componente care trebuie să îmbrace și o funcție filantropică și de voluntariat, mai ales în perioada Postului Nașterii Domnului. S-au reamintit activitățile extrașcolare care se desfășoară la nivelul județului în fiecare an de către Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei și Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, respectiv Festivalul de colinde autentice „Noi umblăm a colinda” și expoziția de desene și icoane „Nașterea Domnului – popas duhovnicesc”.

Cu acest prilej, s-a prezentat și oferta educațională a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea pentru anul școlar 2014-2015, profesorii de Religie fiind rugați să disemineze această informație la nivelul unităților de învățământ și să distribuie fluturași cu date suplimentare despre oferta liceului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica Icoanei a fost sfințită | FOTO

Biserica Icoanei a fost resfințită duminică, 22 mai 2022, după ample lucrări de restaurare. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. La finalul slujbei, Preafericitul…