Cerc pastoral-misionar la Arad

Marţi, 27 ianuarie, a avut loc prima întâlnire a preoţilor din Cercul misionar-pastoral Arad. Aceasta s-a desfăşurat în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Parohiei Aradul-Nou, informează Ziarul Lumina.

Lucrările au fost prezidate de pr. prof. Ioan Tulcan, coordonatorul cercului, pr. Emil Roman, în calitate de secretar, şi pr. Flavius Petcuţ, protopopul Aradului. Părintele Ioan Tulcan a mulţumit celor prezenţi şi gazdei, părintelui paroh Teodor Faur, pentru prezenţă şi ospitalitatea arătată, amintind că „acest gen de întâlniri au darul de a fi o platformă de dialog şi acţiuni coerente a întregului corp preoţesc, pornind de la tematica propusă de către Sfântul Sinod. Tematica de anul acesta aduce în atenţie mai multe proiecte interesante şi importante pentru viaţa parohiei, la care suntem invitaţi să reflectăm, anume ce metode şi mijloace pastorale utilizăm în contextul sociocultural şi economic de astăzi, pentru a-i apropia şi menţine pe credincioşi ataşaţi de valorile evanghelice propovăduite de Domnul Hristos, în armonie cu frumoasele icoane de preoţi şi misionari care au activat aici“. Apoi, pr. Emil Roman a făcut o radiografie a activităţii acestui cerc pastoral în anul 2014. În continuare, au fost dezbătute câteva probleme urgente, între care şi cea care derivă din ultima decizie a Curţii Constituţionale, cu privire la ora de religie din şcolile de stat. Părintele Emil Roman a făcut propunerea ca la viitoarele întâlniri ale cercului să fie invitaţi şi câţiva profesori de religie din oraş pentru a discuta pe marginea acestui subiect. În încheiere, pr. Ioan Tulcan a făcut propunerea să se discute, în forurile superioare de conducere bisericească, oportunitatea distribuirii unor formulare, în cadrul şedinţelor cu părinţii din şcoli, prin care să fie preîntâmpinate cazurile nedorite. Părintele protopop Flavius Petcuţ a adresat invitaţia de a continua sprijinul la lucrările de edificare a Catedralei Mântuirii Neamului, precum şi de a găsi modalităţi de întrajutorare a preoţilor şi parohiilor cu situaţie materială precară.

Comentarii Facebook


Știri recente