Cerc pastoral misionar în parohia Năsăud III

Duminică, 27 ianuarie 2013, în Parohia „Năsăud III – Blocuri” a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar „Năsăud” format din preoții slujitori ai bisericilor din oraș și din cartierele aparținătoare Năsăudului, precum și cei din comunele așezate în vecinătatea orașului, informează radiorenasterea.ro. Au participat la acest eveniment alături de preotul paroh Ovidiu Sermeșan patrusprezece preoți împreună cu un număr impresionant de credincioși năsăudeni. Astfel, soborul preoților prezenți a săvârșit de la ora 17 Sfânta Taină a Maslului în Biserica parohială cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. În cadrul popasului duhovnicesc părintele Dumitru Sidor de la Parohia Liviu Rebreanu a rostit un cuvânt de învățătură despre „rugăciune” arătând necesitatea acesteia în viața credinciosului și îndemnându-i pe cei prezenți la practicarea rugăciunii ca expresie a menținerii legăturii cu Dumnezeu și ca mijloc de dobândire a celor de folos spre mântuire.

Evenimentul a fost pentru comunitatea Parohiei Năsăud III o adevărată bucurie duhovnicească, mulțimea credincioșilor prezenți fiind sensibilizată de momentul înălțător al împărtășirii harului dumnezeiesc prin mijlocirea soborului preoților slujitori. Totodată adunarea în numele Mântuitorului Hristos a oferit încă o dată celor participanți, preoți și credincioși, prilejul de a-și mărturisi dragostea față de Biserica din care fac parte, participarea numeroasă fiind și o dovadă a iubirii și frățietății membrilor acestei comunități precum și a preoților slujitori. Săvârșirea Sfintei Taine a Maslului, cuvântul de învățătură rostit, dialogurile dintre preoți și credincioși din finalul întâlnirii și mai ales bucuria întâlnirii cu Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor, toate acestea denotă necesitatea și binefacerile unei astfel de întâlniri atât pentru credincioși dar și pentru preoții prezenți, toți participanții exprimându-și dorința ca astfel de momente să se desfășoare cât mai des. Pentru preoții participanți, evenimentul reprezintă reluarea activității cercului pastoral-misionar, fiind prima intrunire din anul 2013. Cercul pastoral-misionar „Năsăud” se întrunește o dată pe lună prin rotație în fiecare din parohiile aparținătoare, coordonatorul activității pastorale fiind părintele Ovidiu Sermeșan.

Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” datează recent fiind construită din zid între anii 2003-2006 prin purtarea de grijă a preotului Ovidiu Sermeșan. Construirea acesteia a apărut ca urmare a înființării noii parohii „Năsăud III” astfel că începutul construcției bisericii coincide cu anul înființării parohiei. Atât înființarea parohiei cât și construcția bisericii au reprezentat o necesitate pastorală pentru credincioșii năsăudeni stabiliți în zona „Blocuri”. Deși având identități diferite și preocupări diverse, credincioșii parohiei provenind din aproape toate zonele țării noastre și stabilindu-se la Năsăud, odată cu trecerea anilor parohia și-a format o identitate proprie. Astfel comunitatea parohiei este închegată în jurul preotului paroh, împreună cu acesta oferind modelul unei Biserici vii și a unei comunități ce gravitează în jurul „Sfântului Potir”. În biserică se săvârșesc sfintele slujbe din luna decembrie a anului 2006, de atunci și până în prezent locașul de cult deservind credincioșii parohiei Năsăud III.

Între anii 2006-2008 biserica a fost înfrumusețată cu pictura murală interioară executată în tehnica „frescă”. Deși nu este o construcție de dimensiuni mari, biserica impresionează prin stilul arhitectural diferit de cel obișnuit al bisericilor construite în stilul arhitectonic transilvănean precum și prin mozaicurile exterioare ce înfrumusețează fațada frontală a bisericii.

Un moment de aleasă bucurie a reprezentat pentru această comunitate anul 2008. Atunci biserica a fost sfințită de vrednicul de pomenire, mitropolitul Bartolomeu al Clujului, la evenimentul de atunci participând alături de mitropolitul Bartolomeu, protopopul Năsăudului, părintele Ioan Dâmbu împreună cu un numeros sobor de preoți și un impresionant număr de credincioși din Năsăud și din împrejurimi. Deși biserica a fost în construcție, preotul paroh și credincioșii parohieni s-au implicat încă de la început în diverse activități filantropice. În prezent parohia susține spiritual și material mai multe familii nevoiașe cu mulți copii, copii orfani, persoane vârstnice și neajutorate. Astfel, lunar, parohia sprijină un număr important de persoane și familii prin plătirea chiriilor persoanelor fără adăpost, achiziționarea de rechizite școlare pentru elevii ce provin din familii fără posibilități financiare sau prin oferirea de hrană și îmbrăcăminte pentru cei lipsiți de aceste necesități.

Având un program liturgic intens, cu săvârșirea Sfintei Liturghii zilnic, biserica se bucură de un număr mare de credincioși care-i trec pragul în fiecare zi a săptămânii. De asemenea o atenție deosebită este manifestată și față de cei mici, în această parohie fiind implementate cu succes proiectele Patriarhiei Române „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!” prin implicarea preotului Ovidiu Sermeșan, parohul bisericii. Cu toate acestea Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a Parohiei Năsăud III – Blocuri, se oferă ca model de viață creștină autentică trăită în mediul urban dar mai ales în duhul dragostei frățești și al bunei cuviințe.

Comentarii Facebook


Știri recente