Cerc pastoral în Parohia Holm – Podu-Iloaiei

În data de 23 mai 2014, în Parohia Holm – Podu-Iloaiei a avut loc întrunirea Cercului pastoral numărul 6 „Sfântul Evanghelist Matei” al Protopopiatului Iași 3. Cu această ocazie a fost săvârșită slujba Aghesmei mici urmată de Taina Sfântului Maslu. La aceste slujbe au participat 10 preoți și un număr mare de credincioși din localitate și din împrejurimi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Tema întâlnirii din această lună, „Martiriul Sfinților Brâncoveni”, a fost susținută de părintele Ioan Drăgoi de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Podu-Iloaiei, coordonatorul Cercului pastoral. În lucrarea sa, părintele a relatat viața Sfântului Constantin Brâncoveanu, martiriul său din Constantinopol, dar și implicațiile jertfei în viața de familie a fiecărui creștin.

De asemenea, părintele Bogus Gheorghe de la Parohia Sinești a adăugat câteva cuvinte, evidențiind rolul major pe care l-a avut martiriul Sfinților Brâncoveni de-a lungul istoriei: „Jertfa mântuitoare a Sfântului Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi și a sfetnicului Ianache are efect în zilele noastre și în veșnicie, căci, deși am pierdut un voievod, am câștigat un rugător în împărăția cerurilor. Gestul curajos al Sfântului ne-a apărat și credința, dar și neamul. Dacă Brâncoveanu ar fi renunțat la credință, atunci probabil astăzi țara noastră ar fi fost în aceeași situație cu a unor țări vecine”.

Părintele paroh Cătălin-Ionuț Dascălu a încheiat cuvântul de învățătură mulțumind atât preoților participanți, cât și credincioșilor, pentru bucuria de a fi împreună în rugăciune și slujire.

Comentarii Facebook


Știri recente