Duminică, 16 februarie, preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonț s-au întrunit la biserica ortodoxă cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din Parohia Gura Văii, Protopopiatul Sebiș, informează „Ziarul Lumina”. În cadrul acestei întruniri a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu la care au participat credincioși din Parohia Gura Văii și din parohiile învecinate. Având în vedere Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni au fost susținute temele „Taina Sfintei Împărtășanii, prefigurare în Vechiul Testament și realitate în Noul Testament”; „Săvârșitorul și primitorul Tainei Spovedaniei”; „Copiii și metode de apropiere a lor de Sfânta Biserică”. Temele au fost tratate și prezentate de pr. Alexa Birău de la Parohia Joia Mare. Cea mai însemnată lucrare mistică în Biserica creștină, spunea părintele, este Sfânta Taină a Împărtășaniei sau Euharistia. În această Taină, Mântuitorul Iisus Hristos este prezent în chip real prin Sfântul Trup și Sfântul Sânge, oferindu-Se astfel credincioșilor. Părintele a vorbit apoi despre săvârșitorul și primitorii Sfintei Taine și condițiile ce trebuie îndeplinite. Au urmat discuții și au fost aduse completări de către ceilalți preoți. La cercul pastoral au luat parte profesorul de religie și cântăreții bisericești din parohiile învecinate. În finalul întâlnirii, preotul paroh Petruț Simion a mulțumit tuturor pentru participare, iar seara s-a încheiat cu o agapă frățească.
Pacea lui Hristos nu este absența furtunii, ci biruința asupra ei: PS Paisie Sinaitul
„Pacea lui Hristos nu este absența furtunii, ci biruința asupra ei”, a explicat duminică Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. „Dumnezeu nu ne-a făgăduit o viață fără încercări, ci prezența Lui în toate încercările.”…
PS Emilian Crișanul pomenit la Neamț: Suntem în comuniune duhovnicească, a spus PS Teofil Trotușanul
„Am venit să aducem rugăciune lui Dumnezeu și să arătăm că suntem în comuniune duhovnicească cu Preasfințitul, care a slujit cu multă râvnă cât timp a fost rânduit și îngăduit de Dumnezeu pe pământ, dar…
113 ani de la nașterea Arhim. Ilarion Argatu, unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici români ai secolului trecut
În urmă cu 113 ani, la 2 august 1913, se năștea Arhimandritul Ilarion Argatu, unul dintre cei mai cunoscuți și căutați duhovnici ai Ortodoxiei române din a doua jumătate a secolului trecut. Viața sa, marcată…
Rămâi conectat la cel mai mare eveniment de tineret din Biserica Ortodoxă Română: ITO 2026 pe Facebook și Instagram
Au fost lansate paginile oficiale de Facebook și Instagram ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși – ITO 2026, platforme prin intermediul cărora vor fi prezentate informații despre programul evenimentului, imagini de la pregătiri și noutăți…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 9-a după Rusalii
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji, în Duminica a 9-a după Rusalii, conform următorului program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la Sfânta Liturghie oficiată…




