Ceramică din epoca medievală, descoperită în Turnul Dogarilor din Bistrița

O echipă de arheologi de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a descoperit o structură necunoscută până acum și au fost recuperate fragmente vechi de ceramică în Turnul Dogarilor, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale vechii cetăți medievale Bistrița, a anunțat marți, instituția, pe facebook.

Potrivit informațiilor publicate marți de Complexul Muzeal, cercetările arheologice preventive s-au desfășurat în perioada iunie – august, în cadrul proiectului „Cetatea Medievală Bistrița – Restaurarea fragmentelor zidului de incintă și a Turnului Dogarilor”.

„Cercetările arheologice efectuate în interiorul Turnului Dogarilor au identificat o structură de podea din cărămidă, cu două rigole pe margine și un canal deversor în interior. După curățarea și golirea canalului, s-a constatat că aceasta reprezintă o descoperire importantă, fiind până acum necunoscută în interiorul turnului”, au transmis reprezentanții muzeului.

Materialul arheologic recuperat – în special fragmentele ceramice – este bogat și variat, aparținând epocii medievale clasice, dar și perioadelor medievale târzii și moderne.

O structură cu potențial expozițional

Specialiștii consideră că descoperirea merită pusă în valoare printr-o prezentare expozițională. În acest sens, s-au efectuat analize de structură și rezistență, iar concluziile au dus la mai multe propuneri privind conservarea in situ a podelei din cărămidă.

Proiectul de restaurare a zidurilor vechii cetăți și a Turnului Dogarilor este derulat de Primăria municipiului Bistrița, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). După finalizarea lucrărilor, Turnul Dogarilor va fi amenajat ca spațiu multifuncțional – cu ateliere, conferințe și expoziții – și va fi inclus în circuitul turistic al orașului.

Simbol al Bistriței medievale

Cu o înălțime de 25 de metri, Turnul Dogarilor este singurul turn păstrat dintre cele 18 care formau odinioară sistemul de fortificații al Bistriței. Construit și apărat de breasla dogarilor și de meșteșugarii lemnului, turnul este realizat din piatră și are patru niveluri, fiecare împărțit în două camere printr-un perete despărțitor.

Turnul Dogarilor, parte a vechii cetăți medievale a Bistriței, a fost construit în secolul al XV-lea, în perioada în care Regele Ungariei, Matia Corvin, a permis ridicarea zidurilor de apărare ale orașului. Din cele 18 turnuri care protejau odinioară Bistrița, acesta este singurul păstrat integral, alături de câteva fragmente din zidurile de incintă.

De-a lungul timpului, turnul a avut diverse funcții – de la depozit și magazie, până la spațiu de detenție, azil de noapte sau galerie de păpuși și măști – fiecare etapă contribuind la conservarea și la menținerea lui ca simbol istoric al orașului.

Turnul a intrat în proprietatea cultului evanghelic în anul 1935, iar ultima restaurare majoră a avut loc în urmă cu aproape jumătate de secol.

Foto credit: Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud


Știri recente

Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut

Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Duminica Tuturor Sfinților subliniază legătura dintre sfințenie și unitate, explică Patriarhul Daniel Biserica a instituit Duminica Tuturor Sfinților „pentru a sublinia legătura dintre sfințenie și unitate,…