Centrul social de la Mănăstirea Partoş poartă numele pr. Varlaam Almăjanu / A fost inaugurat duminică

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a inaugurat duminică centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Partoş. Instituţia filantropică poartă numele părintelui Varlaam Almăjanu, iniţiatorul proiectului, de la a cărui trecere în veşnicie s-a împlinit un an.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Banatului. Au participat mulți credincioși care l-au apreciat, susținut și l-au iubit pe părintele Varlaam.

Inaugurarea centrului „Dar din Dar – ieromonah Varlaam Almăjanu”. Foto credit: Mitropolia Banatului

În omilia sa, Părintele Mitropolit Ioan a evidențiat dragostea lui Dumnezeu pentru oameni și a explicat Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

Parastasul de un an a fost săvârşit la mormântul părintelui Varlaam Almăjanu. În memoria părintelui a fost lansată cartea „Padre. Duhovnicul iubirii” și DVD-ul „Evocări, părintele Varlaam Almăjanu”.

La final a fost vizionat filmul „Mănăstirea Partoș”, realizat de Trinitas Tv.

Arhim. Varlaam Almăjanu

Preacuviosul Părinte Varlaam s-a născut în data de 5 mai 1978 în municipiul Reșița, județul Caraș-Severin.

A absolvit seminarul Teologic la Caransebeş, apoi Facultatea de Teologie la Sibiu. În perioada 2001-2002 a urmat studii postuniversitare în Grecia şi Germania.

Din anul 2017 a fost doctorand al Facultății de Istorie și Filosofie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

A fost hirotonit preot în data de 5 mai 2006. Trei ani mai târziu, a intrat în monahism la Mănăstirea „Sfântul Iosif cel Nou”, Partoș, primind numele Varlaam.

Timp de 12 ani a fost starețul aşezământului monahal.

A trecut la cele veşnice în data de 2 noiembrie 2020, în urma infectării cu noul Coronavirus.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente