Centrul educațional-social Sfântul Haralambie de la Parohia Flămânda din București

Parohia „Sfântul Haralambie” din București a deschis Grădiniță ortodoxă și After-school în cadrul Centrului educațional social „Sfântul Haralambie” situate pe str. Olimpului, nr. 17, sector 4.

Sfințirea Centrului educațional-social ortodox „Sfântul Haralambie”

Centrul educațional-social ortodox al Parohiei Flămânda, Protoieria 4 Capitală, a fost sfințit la 10 februarie 2014 de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie arhierească săvârșită cu prilejul hramului bisericii, „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”.

Servicii educaționale și sociale pentru 26 de copii

Centrul educațional-social ortodox „Sfântul Haralambie” al Parohiei Flămânda acordă servicii educaționale și sociale pentru 26 de copii, răspunzând unor necesități acute ale societății românești actuale în domeniul educației. Aici funcționează o grădiniță în care învață 13 copii și un after-school la care sunt înscriși 13 elevi. „Ziua Sfântului Haralambie este pentru noi sărbătoarea hramului bisericii. În același timp, Sfântul Haralambie este ocrotitorul preaiubit al activităților cu caracter social-filantropic, educațional, pastoral și misionar pe care le-am inițiat aici din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu sprijinul credincioșilor. Așa se face că de câțiva ani ne-am străduit să amenajăm într-o casă veche, care se apropie de vârsta de 80 de ani, un centru educațional-social ortodox. Aici învață laolaltă și copii care necesită asistența noastră, dar și copiii ai căror părinți doresc pentru ei o educație creștină, o educație care a dat țării noastre mari valori ale culturii și ale științei românești, o educație care a pornit de la școlile care existau pe sub streșini de biserici”, a declarat cu prilejul sfințirii Centrului Pr. paroh David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Obiectivele Centrului

Centrul a fost inițiat din dorința de a împleti educația școlară cu cea creștină. Proiectul vizează conturarea unor personalități integre, insuflate de duhul credinței, care cultivă valorile morale, culturale și dragostea față de aproapele.

Printre obiectivele Centrului se mai numără: dezvoltarea aptitudinilor de comunicare și a spiritului de echipă, a capacităților de cooperare socială și relaționarea de grup, educația pentru sănătate, dezvoltarea psiho-somatică armonioasă, educația ecologică (respectul pentru natură și mediul înconjurător), educația artistică și stimularea creativității.

Grădinița „Florilor

„Am intitulat-o astfel după numele unei distinse doamne, fără de care proiectul nostru nu ar fi fost posibil, dar și pentru că ne dorim ca toți copiii să crească sănătoși, luminoși, ca flori alese în grădina Domnului”, a mai spus Pr. paroh David Pestroiu.

Programul zilnic:

8.00: primirea copiilor

9.00: micul dejun

9.00-11.00: activități cu predare în limba română

11.00: gustare de fructe

11.15-12.45: program de joacă și activități sportive în curte (3000 mp) sau în incintă, în funcție de vreme

13.30: prânzul

14.00: începe programul de somn

După somn: gustare și activități cu predare în limba engleză

18.00: preluarea copiilor de către părinți

În prima parte a zilei, activitățile se derulează în limba română, cu educator specializat, după programa școlară acreditată de Ministerul Educației Naționale. După prânz, aceleași teme sunt fixate în limba engleză, cu profesor specializat, prin activități de tip joc.

After school „Sfântul Haralambie”

Programul zilnic:

11.30 – 12.30: copiii sunt preluați de la școli

13.00: masa de prânz

11.30 – 16.00: efectuarea temelor pentru acasă, exerciții suplimentare, la română și matematică, oră de lectură, sub îndrumarea unui institutor de excepție

16.00: gustare

16.15: program de joacă și activități sportive în curte (3000 mp) sau în incintă, în funcție de vreme

18.00: preluarea copiilor de către părinți

Informații suplimentare:

  • o dată pe săptămână, are loc un curs de limba engleză, cu profesor specializat.
  • de la caz la caz, și copiii de la after school pot să doarmă la prânz, existând canapele și paturi în incintă.
  • copiii pot fi angrenați, împreună, în activități comune, cu prilejul unor evenimente speciale: serbări, excursii, sărbători.
  • incinta (500mp) destinată centrului educațional este un loc minunat, îndeplinind excelente condiții pentru desfășurarea unor astfel de activități.

Persoane de contact:

pr. prof. dr. David Pestroiu: 0723.998.961

prof. dr. Emanuela Pestroiu: 0728.727.367

Școli în apropiere: Școala „Ion Creangă”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Școala „Ienăchiță Văcărescu”, Liceul „Dinu Lipatti „.

Comentarii Facebook


Știri recente