Centru cultural românesc la Boston

Comunitatea ortodoxă românească din metropola americană Boston va avea în curând un centru cultural românesc. Până la realizarea acestui deziderat, credincioșii ortodocși români organizează mai multe acțiuni culturale și religioase pentru strângerea de fonduri, în vederea restaurării lăcașului de cult din Wakefield, informează Ziarul Lumina.

Una din vechile metropole americane de pe malul estic ale continentului nord-american, Boston, adăpostește numeroși români. Dorul de familie și de meleagurile natale i-a determinat să întreprindă în ultimele decenii o serie de activități prin care să le aline dorul de casă. Astfel, o parte din aceste activități s-a concretizat în 1996, când s-a cumpărat un lăcaș de cult, însă abia după trei ani credincioșii au pășit în propriul lăcaș situat în Wakefield, din apropierea Bostonului. ‘De atunci s-au efectuat mai multe lucrări de restaurare și aducerea lăcașului de cult la forma canonică a unei biserici ortodoxe, lucrări ce au culminat cu construirea, pictarea și sfințirea noii catapetesme, un monument sfânt al credinței și artei ortodoxe românești pe pământul american’, a precizat pr. Nicolae Simion, paroh al comunității ortodoxe românești din 1998.

În prezent, comunitatea ortodoxă românească din Boston organizează mai multe evenimente pentru achitarea ratelor lunare și pentru obligațiile de întreținere, pentru ca anul viitor să se pregătească planurile pentru un centru cultural pentru românii din Boston și împrejurimi. ‘Am dori ca acest viitor centru cultural românesc să fie prevăzut cu o sală pentru organizarea de spectacole, simpozioane, expoziții etc., să dețină o bibliotecă, bucătărie, să poată oferi spațiu pentru o școală unde alături de limba română să fie organizate și cursuri de științe și arte prin care copiii noștri să fie pregătiți pentru viitorul mult mai complex și globalizat al lumii în care atât noi, dar mai cu seamă ei vor trăi. Prin realizarea celor două proiecte de prioritate – plătirea integrală a clădirii bisericii noastre dragi și construirea unui centru cultural românesc – vom putea demonstra că suntem o puternică comunitate, că suntem continuatorii culturii românești creștin-ortodoxe și aici, în jurul Bostonului, și că vom avea satisfacția pe care o avem în prezent, când deschidem ușile bisericii noastre proprii’, a mai precizat pr. Nicolae Simion.

Din 2009, Biserica ‘Cuvioasa Parascheva’ din Wakefield a primit în dar, din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, o parte din acoperământul Sfintei Parascheva din Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente