Centenarul învățământului teologic clujean continuă cu un eveniment dedicat istoriei eparhiei

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează joi un eveniment dedicat Centenarului învățământului teologic universitar clujean, în cadrul căruia va fi evocată istoria eparhiei.

Intitulată „Centenarul învățământului teologic ortodox universitar clujean. File din istoria Eparhiei Clujului”, manifestarea va avea loc la Muzeul Mitropoliei Clujului, începând cu ora 19:00.

În cadrul întâlnirii vor lua cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și directorul Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca, și arhim. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Cu ocazia evenimentului, vor fi lansate volumele „Calendarul Renașterea 2024”, un anuar publicat de Editura Renașterea, și  „În slujba Cuvântului. Culegere de predici praznicale și duminicale din opera Părintelui Profesor Dr. Liviu Galaction Munteanu”.

La finalul evenimentului, va avea loc un moment artistic susținut de elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca.

Afișul evenimentului. Foto credit: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

Foto credit: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

Comentarii Facebook


Știri recente