Centenarul Colegiului brăilean Nicolae Bălcescu

Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila a marcat săptămâna acesta împlinirea a 150 de ani de activitate neîntreruptă. Evenimentele aniversare au culminat vineri seară cu un moment festiv organizat în Holul Monumental al Colegiului. În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, profesor de onoare al Colegiului, au fost dezvelite aici mai multe plăci de marmură pe care au fost înscrise numele profesorilor și personalităților pe care le-a dat instituția de-a lungul timpului, informează TRINITAS TV. În continuare, în Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila a avut loc întâlnirea profesorilor și elevilor Colegiului cu foști absolvenți.

Între oaspeții de onoare prezenți la festivitățile de vineri s-a numărat și Ministrul Educației care i-a oferit directorului instituției de învățământ placheta și diploma aniversară „Spiru Haret”.

Zilele aniversare ale Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” au început luni cu un moment de rugăciune, nefiind uitați nici dascălii și elevii trecuți la Domnul.

La eveniment au participat academicieni, dar și reprezentanți ai autoriăților locale și județene.

Foștii absolvenți, dar și elevii de astăzi ai Colegiului, alături de ceilalți invitați au urmărit și un film documentar despre istoricul instituției de învățământ.

Festivitățile aniversare s-au încheiat sâmbăta aceasta cu premierea personalităților care au studiat la acest colegiu, dar și a șefilor de promoție și a profesorilor pensionari.

Comentarii Facebook


Știri recente