Cele mai multe victime ale traficului de persoane din UE sunt români. Copiii, un sfert din total

Cel de-al doilea raport privind progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de persoane publicat de Comisia Europeană a scos la iveală faptul că cele mai multe victime din Uniunea Europeană sunt români. Din totalul victimelor, aproape un sfert (23%) sunt copii.

„Primele cinci țări UE de cetățenie a victimelor înregistrate au fost România, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Bulgaria. Este vorba despre aceleași țări ca în perioada 2010-2012 identificate în primul raport al Comisiei privind progresele înregistrate”, se menţionează în document.

Raportul, care cuprinde o analiză a anilor 2015-2016, subliniază că „mai mult de jumătate (56 %) din traficul de persoane a avut drept scop exploatarea sexuală, iar aceasta rămâne forma cea mai răspândită. Aproximativ un sfert (26 %) a fost reprezentat de persoanele traficate în vederea exploatării prin muncă, în timp ce alte forme (cum ar fi cerșitul forțat, prelevarea de organe) (18 %) au reprezentat restul”.

O altă informaţie de interes public este aceea că persoanele de sex feminin au reprezentat „peste două treimi (68 %) din victimele înregistrate”, potrivit aceluiaşi raport.

Studiul poate fi lecturat integral aici.

Luptei împotriva traficului de persoane îi este dedicată în mod special ziua de 30 iulie. Această zi a fost instituită de ONU pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află persoanele traficate, dar şi pentru a elabora strategii care să combată acest fenomen social crud.

Biserica Ortodoxă susține orice demers pentru apărarea demnității umane în lupta cu efectele majore ale crizei morale actuale.

Foto credit: Emerging Europe

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

5 măsuri pentru protejarea de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o atenționare meteo pentru toată țara prin care au fost anunțate trei zile de disconfort termic cu temperaturi de până la 37 de grade. „Pe parcursul zilei…