Cele mai frumoase imagini de la hramul Μănăstirii gălățene Toflea

În ziua sărbătoririi Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, Mănăstirea Toflea din Galați și-a serbat ocrotitorul spiritual.

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Existenţa unui schit în sihăstria Buciumenilor, la confluenţa judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, datează din secolul al XVII-lea.

Actualul aşezământ monahal, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare”, a fost redeschis în data de 18 decembrie 2010.

În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre modelul de credincioşie jertfelnică a marelui domnitor moldovean, apărător al Ortodoxiei în vremuri tulburi şi un mare ctitor de locaşuri sfinte, și despre legătura dintre bobul de grâu și Sfânta Euharistie.

Mai înainte de momentul împărtăşirii, un grup de copii din parohia Brăhăşeşti,  participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor” şi voluntari de Colegiul Naţional „Spiru Haret” din municipiul Tecuci, au susţinut un program cultural-artistic închinat Sfântului Voievod Ştefan cel Mare și satului românesc tradițional.

La final, toţi cei prezenţi la hramul mănăstirii au primit iconiţe din partea Părintelui Arhiepiscop.

Schitul Toflea este unul dintre cele mai vechi aşezări sihăstreşti din judeţul Galaţi. O mărturie din perioada 1 septembrie 1619-31 august 1620 arată că doamna Stana, soţia vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca după moarte „câte rămăşiţuri ar rămăni să n-aibă triabă, ce ca să aibă a le dărui svintii mănăstiri ce iaste făcută de Tofle cel bătrân”.

În prezent, în biserica mănăstirii se execută lucrări de pictură în tehnica frescă.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

O stradă din Arad a primit numele Reginei-Mamă Elena

Strada pe care se află intrarea principală în Domeniul Regal Săvârşin din Arad, a fost denumită „Regina-Mamă Elena”. Evenimentul se înscrie în manifestările dedicate repatrierii și reînhumării osemintelor reginei la Curtea de Argeş Autorităţile au…