Cei mai implicați membri ai comunității, distinși la hramul Parohiei Caracas

Cei mai implicați membri ai comunității au primit diplome de vrednicie în duminica dinaintea sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena, ocrotitorii parohiei românești din Caracas, capitala Venezuelei.

Printre cei distinși s-a numărat și doamna preoteasă Fanny Garcia, care lucrează cu discreție, blândețe și dăruire în cadrul proiectelor parohiei, sprijinind pe cei nevoiași, întărind sufletele și oferind tuturor pildă vie de slujire tăcută.

„Această zi de sărbătoare ne reamintește că Hristos este în mijlocul nostru și că, prin semnul Sfintei Cruci, așa cum i s-a descoperit Sfântului Constantin, biruim toate ispitele lumii”, transmite Părintele Paroh Antonio Garcia.

„Chemarea sfinților ocrotitori ai parohiei ne îndeamnă să fim statornici în dreapta credință, în dragostea frățească și în nădejdea mântuirii.”

La finalul slujbei, a fost inaugurat un grup sanitar realizat prin contribuția și implicarea credincioșilor.

Împărtășirea credincioșilor la hramul Parohiei Caracas din Venezuela, duminică, 18 mai 2025. Foto: Mitropolia celor două Americi

Biserica românească din Caracas a fost construită de meșteri maramureșeni și sfințită de Patriarhul Teoctist în noiembrie 1999. În 2023, acoperișul a fost înnoit cu șindrilă donată de Mănăstirea Bârsana și prin implicarea și experiența fostului paroh român din Long Valley, New Jersey.

Comunitatea ortodocșilor români din Venezuela este formată din emigranți români din perioada regimului comunist și cetățeni de etnie evreiască originari din Romania care au emigrat în timpul celui de al Doilea Război Mondial sau ulterior.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…