Ce s-a stabilit la şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei

Şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei a avut loc sâmbătă la Centrul Eparhial din Miercurea-Ciuc, lucrările fiind prezidate de Preasfinţitul Părinte Andrei.

Întâlnirea s-a desfăşurat în Sala de Ședinţe „Miron Patriarhul”, iar în timpul acesteia au fost redate rapoartele pe sectoare care au reflectat complexitatea activităţilor desfăşurate anul trecut, informează Episcopia Covasnei şi Harghitei.

Plenul Adunării Eparhiale a luat act de amploarea lucrărilor așezămintelor monahale, unităților parohiale, protopopești și de la Centrul Eparhial, de activităţile culturale, misionare, administrativ-bisericeşti, programele social-filantropice și proiectele educative cu tinerii desfăşurate în anul 2018.

Apoi, plenul Adunării Eparhiale a formulat unele propuneri, dintre care consemnăm:

  • Înfiinţarea Aşezământului monahal „Sfântul Ierarh Doctor Luca al Crimeei” în cadrul Mănăstirii Izvoru Mureşului, jud Harghita, destinat îngrijirii monahiilor înaintate în vârstă şi a celor care au nevoie de îngrijre;
  • Organizarea unor manifestări duhovniceşti şi culturale cu prilejul aniversării împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei;
  • Întocmirea și publicarea de monografii a parohiilor și a satelor în vederea valorificării fondului arhivistic al unităților bisericești care pot pune în valoare și viața satului românesc;
  • Instituirea „Diplomei Omagiale a susţinătorilor satului românesc în Episcopia Covasnei şi Harghitei”, cu prilejul proclamării anului 2019 ca Anul Omagial al satului românesc;
  • Înființarea de asociații comunitare și de tineret în cele două județe ale Eparhiei pentru păstrarea identității spirituale, culturale și identitare românești în contextul actual tot mai marcat de pierderea acestor valori.

Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Andrei în Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc.

Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni.

Foto Credit: Episcopia Covasnei şi Harghitei

Comentarii Facebook


Știri recente