Recent, Consiliul Național al Audiovizualului a lansat petiția online „Interesul public mai presus de gustul publicului”. Determinată de cazurile recente, când moartea unei personalități publice pare a fi momentul cel mai râvnit al televiziunilor, petiția este o reacție firească și așteptată la modul în care se face presă în mediul audiovizual. Constatăm o degradare a calității și onestității mesajului mediatic, o căutare a subiectelor ce provoacă tensiuni, o dorință de explorare a spațiului intim și o negare a libertății celuilalt. Dacă presa vrea să intre undeva, pare că nimic nu îi poate sta în cale. Mediacrația a devenit o problemă cu profunde nuanțe etice.
Dinamica accelerată a vieții ne solicită la tot pasul discernământ. Avem acces la multe informații și nu mai știm cât și ce ne este de folos. Consumăm zilnic un număr mare de știri cu o lăcomie care a născut dependență. Multe persoane nu își pot imagina o zi fără acces la informații. O mică parte dintre ele ne sunt folositoare, dar toate ne influențează. Independent de voința noastră, dar determinat de practicile zilnice, televizorul, internetul sau radioul ne fac parte din viață. Nu știu cât mai avem puterea să discernem, să selectăm ceea ce este bun și folositor din mediile online și audiovizual. Unii spun că resimt o stare de saturație în fața emisiunilor cu un conținut ridicat de agresivitate și imoralitate. Dar este un efect trecător. Periodic sau constant te întorci către acele programe care îți oferă senzația conectării la realitatea profundă și cu care empatizezi. Ajungem să criticăm ceea ce consumăm.
De partea cealaltă, presa se scuză candid spunând că nu face decât să respecte dorința publicului. Trebuie să spunem că presa este mai mult decât o firmă de prestări servicii. Aria unde ea este încadrată se află situată mai aproape de educație și cultură decât de reparat sau depanat televizoare. Gusturile publicului, pe care vânătorii de rating le reclamă, au fost educate printr-o programă viciată. După ce ai oferit unei persoane o doză de drog determinându-i dependența, nu poți justifica traficul de droguri pe baza cererii. Toți știm că bârfa, cancanul și cearta se vând, fac publicul atent. Nu îți trebuie studii sociologice pentru a observa această realitate. Empatizarea cu negativul este o tară a umanității. Dorim să o corectăm sau să o cultivăm?
Calculele comerciale trebuie să cunoască o limită. Nu poți vinde orice. Piața are regulile ei. În caz contrar ea nu va mai fi controlată. Există o responsabilitate a presei. Deși s-a autoproclamat judecător, spațiul audiovizual trebuie să fie și judecat. Discernământul și echilibrul, odată pierdute, pot fi recuperate prin ajutor și multă renunțare. Nu pun semnul egalității între Biserică, școală și presă, dar nici nu trebuie separate. Este regretabil când tot ceea ce fac Biserica și școala este distrus de conțintul editorial al internetului și audiovizualului.
Nu fac parte din cei care demonizează internetul sau televizorul. Sunt mijloace de comunicare extrem de utile, care pot îmbogăți patrimoniul personal și comunitar. Dar trebuie să existe principii și reguli. Libertatea mea de a spune orice este limitată de „sănătatea” celui de lângă mine. Nu am nici un drept să atentez la normalitatea unei persoane, nu am nici un drept să folosesc tehnici de manipulare pentru a obține un consumator de produse pline de toxicitate. Din acest motiv campania CNA-ului vorbește de interesul publicului, de viitorul publicului, care trebuie să primeze peste gusturile și dependențele de moment. În acest context Biserica este instituția care a apărat persoana umană de toate transformările negative apărute în episoadele istoriei. Nu este normal să te adaptezi unui curent greșit pentru că asimilarea răului poate face aproape imposibilă reîntoarcerea la bine. Un compromis făcut este o pierdere pe termen lung. (Articol apărut sub semnătura lui Cirpian Olinici și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 3 februarie 2013)
