Catehizare pentru credincioșii olteni

Proiectul de catehizare pentru adulți „Calea mântuirii” a fost lansat oficial în Arhiepiscopia Craiovei, la Biserica „Eroii Neamului” din Cetatea Băniei. La eveniment au fost prezenți reprezentanți din partea Sectorului cultural, preoții responsabili cu catehizarea pe protoieriile Craiova Sud și Craiova Nord, reprezentanți din partea ASCOR, dar și credincioși din Craiova sau împrejurimi, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Ca urmare a întrunirii naționale a responsabililor pentru catehizarea parohială din cuprinsul Patriarhiei Române, organizată la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în județul Brașov, la finele anului trecut, Arhiepiscopia Craiovei a inițiat, prin Biroul de învățământ, catehizare și activități cu tineretul, lansarea noului proiect de catehizare „Calea mântuirii”. Activitatea s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la finele săptămânii trecute, în Parohia „Eroii Neamului” din Craiova. Locația a fost aleasă întrucât pr. Cristian Grecu, parohul sfântului lăcaș, a luat parte la lucrările de prezentare a proiectului, desfășurate la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Pentru o mai bună cunoaștere a învățăturii de credință

Evenimentul a debutat printr-o prezentare generală a cursului și a etapelor sale de desfășurare. În acest sens, pr. Grecu a arătat că fiecare întâlnire va fi precedată de o masă. „Toate întâlnirile pe care le vom avea alături de credincioșii noștri în cadrul acestui proiect au ca fundament comuniunea desăvârșită în Hristos. El este Cel ce ne luminează calea, fiind El Însuși «Calea, Adevărul și Viața». De aceea, la începutul fiecărei întâlniri vom sta împreună la masă, pentru a găsi frecvența potrivită în descoperirea și înțelegerea adevărurilor de credință pe care le vom descoperi împreună. Tuturor celor care doriți să gustați din dulceața întâlnirii cu Mântuitorul Hristos în Sfânta Biserică și să cunoașteți mai bine tainele credinței creștin-ortodoxe, vă suntem alături și vă încurajăm să participați la întâlnirile catehetice din cadrul acestui proiect”, a spus parohul Bisericii „Eroii Neamului” din Craiova.

În continuare, pr. Cristian Grecu a arătat că fiecare din cele 12 sesiuni ale cursului va fi introdusă printr-o prezentare generală a temei, realizată de preotul sau profesorul coordonator. După aceasta, va urma vizionarea unei înregistrări video, cuprinzând o prelegere tematică prezentată de unul din profesorii Institutului de Studii Creștin-Ortodoxe din Cambridge. Fiecare material video dispune de subtitrare și suport de curs tradus în limba română. În final, participanții se vor împărți în grupuri de lucru, vor așeza întrebările și neclaritățile în scris și le vor prezenta în plen, lămurindu-le alături de coordonator.

În cadrul primei întâlniri, cei 30 de credincioși prezenți au vizionat pelicula „Căutarea credinței”, prezentată de prof. David Frost, decanul Institutului de Studii Creștin-Ortodoxe din Cambridge.

Prezent la evenimentul de lansare a proiectului de catehizare „Calea mântuirii”, preotul Teodor Ciontu, protoiereu în cadrul Protopopiatului Craiova Nord, a spus: „Felicităm această inițiativă și considerăm de bun augur implicarea Patriarhiei Române în sprijinirea vieții catehetice din cadrul Sfintei noastre Biserici. Sunt sigur ca această nouă și inedită formă de lămurire a adevărurilor de credință va aduce roade bogate în arhiepiscopia noastră”.

Ce este proiectul „Calea mântuirii”

Proiectul de catehizare „Calea mântuirii” a luat naștere în cadrul Institutului de Studii Creștin-Ortodoxe de la Cambridge, la inițiativa mai multor clerici și profesori ortodocși, în frunte cu Mitropolitul Kallistos Ware al Diocleei. El este destinat credincioșilor cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani.

Temele dezvoltate în cadrul celor 12 sesiuni de formare sunt: Căutarea credinței, Dumnezeu Sfânta Treime „Iubitorul de oameni”, A fi uman: pe deplin viu, De ce a venit Iisus la noi?, Mântuirea în Hristos, Sfântul Duh, Ce reprezintă Biserica pe Pământ? Nu este Dumnezeu de ajuns?, Trăirea credinței I: Dumnezeiasca Liturghie – „O perlă de mare preț”, Trăirea credinței II: Sfintele Taine, Trăirea credinței III: Sfânta Scriptură, Rugăciunea și postul, Comportamentul creștin, Cerul pe pământ: Membri ai Bisericii și cetățeni ai Raiului.

La Biserica „Eroii Neamului” din Craiova proiectul se va desfășura în fiecare joi, de la ora 18:00. Preoții care doresc să implementeze acest proiect în parohiile lor pot ridica materialele necesare de la Biroul de învățământ, catehizare și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei. Până la sfârșitul lunii februarie, proiectul va fi lansat și în Târgu Jiu, pentru preoții din județul Gorj.

Comentarii Facebook


Știri recente