Cateheză pentru viață: O parohie din Bacău pregătește copiii pentru viitor

Parohia „Izvorul Tămăduirii” din satul Fundu Tutovei, județul Bacău, organizează, în cadrul proiectului „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, o serie de cateheze mai speciale. Înainte sau după slujbă, zeci de copii de vârstă școlară participă la ateliere de creație și de consolidare a abilităților de viață: comunicarea, lucrul în echipă, vorbitul în public, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Părintele Paroh Bogdan Antohi derulează cu ei ateliere săptămânale în diverse domenii: fotografie cu telefonul mobil, poezie. Au avut chiar și un atelier de gătit pentru vârstnicii satului.

„Încercăm să îmbinăm creativitatea cu dezvoltarea personală și vocațională și cu dezvoltarea în plan duhovnicesc”, a declarat părintele paroh pentru Basilica.ro.

Cel mai căutat este atelierul de fotografie. „Au surprins momente din natură, din familie, de la săniuș. Am și descoperit câteva talente. Ariana, elevă în clasa a noua, este coordonatoarea atelierului. Eu doar le-am dat câteva elemente referitoare la tehnică și încadrare”, a spus Părintele Bogdan Antohi.

Una dintre fotografiile realizate de Ariana, coordonatoarea atelierului foto. Foto credit: Parohia Fundu Tutovei

„Încercăm să descoperim înclinații, pentru a-i sprijini în alegerea unui parcurs profesional”, a adăugat el.

Vindecare emoțională și abilități de viață

Atelierul de poezie i-a ajutat pe tineri să-și exprime emoțiile adânc ascunse în suflet, să se elibereze de ele. Copiii au ales cuvântul „Dor” ca laitmotiv. Acesta s-a regăsit în versurile lor, care au fost în mare parte legate de durerea despărțirii de membrii familiei.

Astfel, o adolescentă a scris un mesaj pentru tatăl ei, trecut la Domnul în urmă cu opt ani: „Când cerul e senin, / mi-e dor de tine, tată / și mă gândesc mereu / cum e să ai tată. // (…) Aș vrea să vii din nou acasă. / Să știi că te iubim, tată. // Te iubesc!”

Atelierul de poezie sprijină copiii în plan emoțional și le dezvoltă abilitățile de vorbire în public. Foto credit: Parohia Fundu Tutovei

„Acest atelier îmi permite, pe lângă partea creativă, să îi sprijin să-și dezvolte și abilitatea de a vorbi în public: fiecare își recită poezia și își spune părerea despre celelalte poezii”, spune Părintele Bogdan Antohi. „Astfel, vor fi mai pregătiți pentru liceu și facultate.”

Impact în comunitate

Un atelier cu impact în comunitate a fost cel de gătit pentru vârstnici. Copiii s-au grupat pe echipe, sub coordonarea celor care studiază la liceul economic, și au gătit sarmale și plăcinte pe care le-au oferit bătrânilor din sat.

„Când am mers la ei să le ducem, ne-am oprit să-i ajutăm și în gospodărie”, a precizat părintele paroh. „Am spart lemne și am cărat apă sub privirile uimite și neîncrezătoare ale seniorilor.”

Copiii au gătit pentru „bunicii” satului și i-au ajutat la treburile gospodărești. Foto credit: Parohia Fundu Tutovei

El mai are planificate multe tipuri de activități cu copiii până la finalul Concursului Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”: ateliere de mărțișoare, de încondeiat ouă și de icoane pe sticlă (părintele pictează icoane).

Cu fiecare participare la un atelier, copiii acumulează puncte. Cei care la sfârșitul programului au cele mai multe prezențe vor merge într-o excursie oferită de parohie.

Satul Fundu Tutovei este la granița nordică a județului Bacău cu județul Vaslui. Familiile nu au posibilități materiale importante, dar au toate câte 3-4 copii pe care îi trimit la școală.

Activitățile acestora din cadrul Programului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” pot fi urmărite de parohiile din țară și din diaspora pe pagina de Facebook a parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Fundu Tutovei.

Munca și distracția în echipă reprezintă tot o formă de educație. Foto credit: Parohia Fundu Tutovei

Protoieria Bacău a lansat activitățile din cadrul programului național catehetic în data de 13 ianuarie 2021. Ca și în protopopiatele Roman, Onești, Moinești și Sascut, programul se desfășorată prin Biroul de catehizare și activități cu tineretul din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Inițiativa își propune să contribuie la crearea de legături durabile, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața comunității, în susținerea comuniunii între oameni, fie ei membri ai aceleiași familii și comunități, fie membri ai unor comunități parohiale diferite.

Foto credit: Facebook / Parohia „Izvorul Tămăduirii” Fundu Tutovei

Comentarii Facebook


Știri recente