La 5 noiembrie se vor împlini 80 de ani de la sfințirea impunătoarei Catedrale mitropolitane din Cluj-Napoca. În 1933, la această dată, mulți credincioși de pretutindeni veneau în orașul transilvan de pe Someș să se bucure împreună cu ierarhii de noul lăcaș de cult ce era sfințit atunci. Ne vom aminti astăzi câteva din momentele istorice care au condus la ridicarea măreței construcții, dar și de oamenii care au contribuit la aceasta.
După realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918, s-a întărit nevoia de a ridica noi biserici ortodoxe în zonă, apărând și nevoia de a construi noi catedrale episcopale. Au luat naștere astfel catedralele din Alba Iulia, Târgu Mureș, Orăștie.
Se simțea și la Cluj nevoia ridicării unei catedrale ortodoxe.
Episcopul Nicolae Ivan, cel dintâi episcop al Episcopiei din acea vreme din Cluj, avea experiența omului care a contribuit și el la realizarea în scurt timp a Catedralei mitropolitane din Sibiu. Astfel, în 1919, arhimandritul de atunci Nicolae Ivan a solicitat primăriei clujene ca parcul din fața Teatrului Național să fie cedat pentru zidirea catedralei, cerere care a fost refuzată. Mai târziu, o altă cerere adresată Ministerului de Interne a avut aviz favorabil pentru cedarea parcului, motivând astfel: „Clădirea noii Catedrale ortodoxe române din Cluj se impune ca necesitate culturală, bisericească și națională și de aceea credem că ea trebuie să se ridice în inima orașului”. Pentru a da o notă a românismului, episcopul Nicolae dorea ca în fața Catedralei ortodoxe a românilor să fie ridicată și statuia lui Avram Iancu, lucrare înfăptuită în vremea contemporană.
Pentru desemnarea proiectului câștigător, s-a constituit o comisie formată din arhitecții: Petru Antonescu, Dumitru Marcu și Nicolae Ghica-Budești, care a avut de ales dintre opt lucrări prezentate la acest concurs de proiecte. Proiectul premiat cu locul al doilea (locul întâi nefiind acordat), declarat apoi câștigător, a fost cel înaintat sub pseudonimul I.N.R.I. și întocmit de arhitecții Constantin Pomponiu și George Cristinel din București, aceiași care au definit și planurile mausoleului de la Mărășești. La 6 iulie 1923 s-a decis să se încredințeze firmei „Întreprinderile generale tehnice Tiberiu Eremia” din București executarea lucrărilor de construcție.
În ședința plenară din data de 26 septembrie 1923 a Consiliului eparhial s-a aprobat ca hramul catedralei să fie „Adormirea Născătoarei de Dumnezeu”, fiindcă cu prilejul acestei sărbători, în ziua de 15 august 1916, România declară război dușmanilor, armata română trece Carpații și, după cumplite sacrificii, Pronia cerească i-a încununat cu victorie luptele purtate pentru întregirea și demnitatea poporului. În duminica zilei din 7 octombrie 1923, mitropolitul Nicolae Bălan dimpreună cu episcopii Nicolae Ivan, Roman Ciorogariu și Nichita Duma au săvârșit slujba punerii pietrei de temelie.
S-a construit în zece ani
Construcția a durat zece ani, în prima fază, între 1923 și 1926, folosindu-se un schelet de beton armat în care s-a zidit cărămidă, în exterior montându-se piatră de Baciu și Bompotoc, lucrările ridicându-se la suma de peste 64.000.000 lei.
La solicitarea episcopului Nicolae Ivan, catedrala trebuia să devină un monument în care să se regăsească virtuțile stilului național. Astfel, s-a recurs la o planimetrie tradițională, la o biserică de tip central, în varianta triconc. Cei doi arhitecți care au proiectat clădirea au încercat să îmbine tradiția bizantină care se regăsește de exemplu în planul central și al cupolei pe pandantivi cu arta brâncovenească, la care fac trimitere detaliile cum ar fi coloanele cu fusul relativ scund, cu bazele și capitelurile decorate mai cu seamă cu motive vegetale, într-o asortare relativ aplatizată.
Concepută ca parte a unui mausoleu, catedrala impresionează prin monumentalitate. Aceasta e sugerată în primul rând de fațada principală, cu cele două turnuri din flancuri, înscriind între ele un amplu fronton încoronat cu o cruce de piatră, soluție rezultată din interferențele cu modele muntenești. Personalitatea cupolei este sporită de foișorul cu arcade ce înconjoară tamburul. Monumentalitatea este dată și de simplificarea registrului decorativ al exteriorului, o friză de arcuri, ample arcade, dar și frânghia împletită de sub cornișe, amintind de Țara Românească, unde acest detaliu a fost amplu exploatat. Înălțimea zidurilor și a turnurilor din fațada sudică a catedralei este de 32 m până în vârful crucii. Turnul cel mare atinge 67 m, iar crucea mare are 2 m. Fațadele laterale au 26 m fiecare. „Proporțiile acestei catedrale nu sunt cu strictețe cele bizantine, ea căutând avântul, înălțimea”, așa cum menționează Coriolan Petranu. Prin înălțimea sa, catedrala din Cluj-Napoca este a patra din țară după cea ortodoxă din Timișoara, cea evanghelică din Sibiu și noua Catedrală ortodoxă din Bacău.
Decorul interior este bogat. Se remarcă mai ales coloanele numeroase, cu motive decorative geometrice, florale, vegetale și zoomorfe. Pictarea iconostasului a fost realizată de Catul Bogdan, iar restul bisericii, de Anastase Demian.
La subsol a fost construită la final o criptă, în care au fost înmormântați ulterior episcopul Nicolae Ivan, arhiepiscopul Teofil Herineanu și mitropolitul Bartolomeu Anania.
Și Casa Regală a sprijinit financiar ridicarea acestei catedrale. A donat și candelabrul din naos de mari dimensiuni, care poartă însemnele familiei regale, cel din pronaos fiind donat de patriarhul Miron Cristea.
Sfințirea catedralei a avut loc la 5 noiembrie 1933, de față fiind patriarhul Miron, mitropolitul Nicolae și episcopii Nicolae al Clujului, Grigorie al Aradului, Nichita al Argeșului, Ioan Stroia, Vasile Rășinăreanul și Andrei Crișanul. Au participat și Regele Carol al II-lea dimpreună cu Principele Mihai și Marele Voievod Mihai. Răspunsurile liturgice au fost date de corul episcopiei, al Operei Române și al Școlii Normale de Fete.
În cuvântul adresat, Nicolae Ivan a spus: „Sub bolta acestei catedrale ortodoxe urmașii din veac în veac, în deplină dragoste frățească și unire sufletească, să-și înalțe gândul neprihănit spre rugăciune continuă pentru consolidarea Statului român întregit, pentru progresul sfintei noastre Biserici și pentru slava lui Dumnezeu”.
Deși lucrările de edificare nu s-au putut finaliza în timp, conform proiectului inițial, din cauza recesiunii economice din anii â30, această neîmplinire s-a realizat din inițiativa și cu purtarea de grijă a mitropolitului Bartolomeu, o importantă misiune de întregire a proiectului – așa cum l-a visat ctitorul său – și de restaurare generală, ce se impunea stringent după aproape 70 de ani de la data întreruperii lucrărilor de construire.
Se impuneau lucrări de înaltă specialitate tehnică și artistică, cum ar fi: sculptarea bazelor și capitelurilor celor 18 coloane monumentale din rotonda turlei celei mari; construirea celor patru turnuri care încadrează turla centrală; arce de piatră pe fațadele laterale; opt medalioane sculptate în piatră; plombarea placajelor de piatră distruse de intemperii și poluare; șablarea placajelor de piatră; confecționarea acoperișurilor din tablă de aramă cu reliefuri ș.a. De asemenea, ample lucrări de specialitate tehnică și artistică au fost inițiate și în interior: reactivarea sistemului de încălzire și realizarea unei noi podoabe iconografice în tehnica mozaic, din al cărui ansamblu aflat în lucru finalizându-se absida altarului, două abside mici ale naosului și icoana hramului de deasupra intrării.
După venirea Înaltpreasfințitului Andrei la Cluj-Napoca au fost continuate și desăvârșite lucrările Muzeului Mitropoliei de la subsolul catedralei, acesta fiind inaugurat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. (Documentar semnat de Alexandru Chituță și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 2 noiembrie 2013)
