Catedrala Notre-Dame va fi redeschisă în 2024

Catedrala Notre-Dame din Paris se va redeschide pentru cult şi turism în anul 2024, a anunţat ministrul francez al Culturii.

Ministrul a precizat că guvernul francez este încrezător în faptul că Notre-Dame va fi redeschisă peste doi ani, când majoritatea lucrărilor de restaurare vor fi încheiate. Redeschiderea Catedralei este sincronizată cu Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, când în Franţa sunt așteptați să sosească mii de spectatori.

Restaurarea și reconstrucția Notre Dame sunt estimate la 850 de milioane de euro şi implică trei etape.

Prima etapă de eliminare a molozului din interioare și de asigurare a stabilității structurale a clădirii a fost finalizată. A doua fază implică lucrări la cadre și acoperișuri, iar reconstrucția turnului va începe la sfârșitul verii. A treia și ultima fază se va concentra pe lucrările de reconstrucție la exteriorul Catedralei.

În contextul evenimentului trist, Patriarhia Română şi-a exprimat profunda solidaritate cu poporul francez, „greu încercat în acele zile de o severă pagubă adusă unui simbol spiritual național şi internaţional”, şi a făcut apel la donaţii pentru restaurarea Catedralei.

„Dorim ca această Catedrală, simbol al Europei creştine, să fie restaurată cât mai curând, în special cu ajutorul tuturor celor care iubesc valorile spirituale ale patrimoniului religios şi cultural universal”, s-a precizat în comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

Mesaje de solidaritate cu poporul francez au fost transmise şi din partea Mitropolitului Iosif şi a Episcopului Ignatie.

Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului a fost cuprinsă de un incendiu puternic, în 15 aprilie 2019, care a distrus celebrul monument parizian, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franţei.

Citeşte şi:

Foto credit: aa.com.tr

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente