Casa orfanilor din Țibănești este aproape gata. 1000 de oameni s-au alăturat demersului studenţilor ortodocşi

Peste 1000 de persoane s-au alăturat demersului studenţilor ortodocşi din Iaşi de a construi o casă pentru doi orfani din satul Glodenii Gândului – com. Țibănești, județul Iași.

Cu ajutorul celor care au contribuit financiar, construcţia începută la finalul lunii iulie este aproape gata, au anunţat voluntarii ASCOR Iaşi pe reţelele de socializare.

Pe lângă satisfacţia săvârşirii unei fapte bune, sponsorii vor fi pomeniţi în rugăciuni.

„Așa după cum am promis la începutul campaniei noastre, am facut pomelnic cu toate numele (peste 1000) celor care au sprijinit financiar sau material construcția casei pentru a fi pomenite de episcopii, preoții și voluntarii care sunt alături de noi în acest demers” au precizat reprezentanţii ASCOR Iaşi.

Deşi casa este aproape gata la exterior, tinerii studenţi au făcut un apel pentru strângerea de fonduri în vederea amenajării interiorului.

„Întrucât mai sunt câteva cheltuieli neacoperite, în ceea ce privește interiorul casei, cei care doresc să sprijine finalizarea campaniei, pot face donații în subcontul ASCOR Iași, cu mențiunea Donație pentru construirea casei: RO61BRDE240SV95235282400 – subcont ASCOR Iași (BRD – sucursala Iași).

Pentru mai multe informații, puteți lua legătura cu Andrei Mocanu, coordonatorul campaniei, la numărul de telefon: 0756 277 365

Foto credit: ASCOR Iaşi

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente