Cartea „Din ghearele orfelinatului în brațele mamei”, prezentată la Parohia Română din Settimo Torinese

Cartea „Din ghearele orfelinatului în brațele mamei”, scrisă de teologul Vasile Drăgușanu, a fost prezentată joi la Parohia Română din Settimo Torinese, Italia.

Evenimentul s-a bucurat de prezența autorului, precum și de prezența părintelui Cristian Ștefan, Protoiereu al Protopopiatului Piemonte 3.

Înainte de prezentarea cărții, părintele protoiereu a oficiat slujba Sfântului Maslu.

În fața unei asistențe foarte numeroase, autorul a împărtășit experiențele care i-au marcat viața, de la depășirea dificultăților din sistemul de adopție și până la redescoperirea legăturilor de familie.

Volumul prezintă interes pentru toți cei implicați în domenii precum Asistența socială, Teologia și Psihologia, oferind o perspectivă profundă asupra importanței adopției în zilele noastre.

De asemenea, cartea reprezintă și o mărturie a iubirii și jertfei materne care poate transforma experiența abandonului într-o victorie personală.

Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Foto credit: Episcopia Italiei


Știri recente